Ovidiu Hațegan (40 de ani) se va afla la centru la meciul dintre Slavia Praga și Rangers din optimile de finală ale Europa League.
- Meciul dintre Slavia Praga și Rangers se va juca joi, 11 martie, la ora 19:55;
- În turul precedent, Rangers a trecut de Antwerp (4-3 în deplasare, 5-2 acasă), iar Slavia de Leicester (0-0 acasă, 2-0 în deplasare).
Slavia Praga - Rangers, manșa tur a duelului Nicolae Stanciu - Ianis Hagi, va fi condusă de o brigadă de arbitri din România. „Central” a fost ales Ovidiu Hațegan, care va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Sebastian Gheorghe, și de Istvan Kovacs ca arbitru de rezervă.
În camera VAR se vor afla doi italieni, Marco Di Bello și Paolo Valeri.
Ovidiu Hațegan, delegat la Slavia Praga - Rangers
Pentru Hațegan, meciul dintre Slavia și Rangers va fi primul pe care îl va conduce în competițiile europene după scandalul de pe 8 decembrie, de la PSG - Istanbul Basaksehir, când meciul a fost întrerupt din cauza unor alegații de rasism.
{{text}}