Liga 1

FABULOS! Pablo Cortacero l-a sunat pe Ciprian Marica: „Era fericit, încântat. Mi-a zis că vine la București cu banii”

Pablo Cortacero își pregătește minuțios revenirea în prim plan la Dinamo

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 10 martie 2021

Pablo Cortacero, dispărut de săptămâni bune din viața lui Dinamo, își pregătește revenirea la București, chiar în perioada în care clubul e măcinat de scandalul de dopaj cu Magaye Gueye în prim plan. 

Informația a fost lansată miercuri seara de fostul internațional Ciprian Marica. Fostul atacant al lui Dinamo, care a mai discutat și în trecut cu Pablo Cortacero, a dezvăluit că afaceristul iberic l-a sunat zilele trecute, informându-l că se întoarce la București cu banii necesari pentru salvarea „câinilor”. Cortacero a promis în mai multe rânduri că va face două măriri de capital în Stefan cel Mare.

Marica: „Cortacero mi-a spus că vine la București și pune Dinamo pe un făgaș normal”

„M-a sunat Pablo Cortacero. Era încântat și fericit. Mi-a spus că vine la București și pune Dinamo pe un făgaș normal. Mi-a spus că a rezolvat problema, că a stat câteva săptămâni la Londra și se întoarce cu banii pentru Dinamo”, a declarat Ciprian Marica, la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport. 

În prezent, investitorii spanioli poartă o bătălie în instanță cu oamenii din DDB. Pablo Cortacero și Alex Couto, director general, reclamă faptul că acționarul majoritar, Cortacero, a fost destituit ilegal din funcția de președinte al Consiliului de Administrație, din 27 noiembrie. Tribunalul București a amânat pentru o lună un verdict în procesul dintre Cortacero și DDB, stabilind noul termen pentru 18 martie.

Miza războiului pentru putere la Dinamo 

Dacă Tribunalul București decide că Pablo Cortacero a fost destituit ilegal, acesta va reveni la putere, chiar dacă nu a adus banii promiși, iar tot ce a semnat Constantin Eftimescu în calitate de președinte al CA, printre care noile contracte cu jucătorii, aducerea lu Mario Nicolae și împrumutul primit de la DDB, poate fi declarat nul!

VIDEO Ionuț Negoiță, radiografia celor 8 ani de la Dinamo: „Am preluat un club ca și mort!”

>

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.