Dacia Spring, primul model full electric pe care îl propune Renault sub brandul românesc, va putea fi precomandată online începând cu 20 martie. Livrările sunt programate în septembrie 2021.
Românii se pot pregăti să comande prima mașină electrică produsă de Dacia. Primele comenzi online se vor putea efectua pentru versiunea „Comfort Plus”, la prețul de 18.100 de euro, TVA inclus, potrivit Hotnews.
Ulterior, vor fi deschise comenzile și pentru versiunea de echipare „Comfort”, la prețul de 16.800 euro(TVA inclus).
Noua Dacie va putea fi cumpărată și prinProgramul Rabla Plus, pentru mașini electrice, prețul urmând să scată sub 10.000 de euro.
Dacia Spring va fi produsă în China și are o autonomie de 230 km potrivit ciclului de testare WLTP și de 305 km conform ciclului WLTP City, care cuprinde doar partea urbană.
Dacia Spring va avea un motor electric de 33 KW (45 CP), cu o baterie de 26,8 KWh, potrivit sursei citate. Poate fi alimentată la o priză casnică, la un Wall Box sau la o bornă DC.
Durata de încărcare a bateriei Litiu-ion de pe noua Dacia Spring va fi:
- o oră pentru o încărcare 80% la o bornă DC 30 kW
- 5 ore pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 7,4 kW
- 8h30 pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 3,7 kW
- 14 ore pentru o încărcare 100% la o priză standard de 2,3 kW
125 km/heste viteza maximă pe care ar putea-o atinge noua Dacia Spring
{{text}}