Răzvan Lucescu (52 de ani) a declarat că îl apreciază pe actualul antrenor al Rapidului, Nicolae Grigore (37 de ani), și a vorbit despre o eventuală colaborare cu formația din Giulești.
Răzvan Lucescu l-a lăudat pe Nicolae Grigore și i-a transmis fostului său elev că poate să îl ajute oricând cu sfaturi. În acest moment, Rapid tremură pentru intrarea în play-off, după un început slab în 2021. „Alb-vișiniii” nu au câștigat în cele trei partide pe care le-au disputat în acest an: 2-2 cu Ripensia Timișoara, 0-0 cu Gloria Buzău și 1-3 cu Csikszereda Miercurea Ciuc.
Răzvan Lucescu: „Eu cu ce pot să îi ajut?”
„Grig este unul dintre băieții mei de suflet. Îl apreciez enorm. Mi-a fost foarte devotat ca jucător. L-am avut în primul meu an la Brașov. El a venit de la Rapid să fie alături de mine. Eu sunt cu sufletul alături de el, oricând poate să discute cu mine, însă nu știu dacă e cel mai corect lucru pentru el, pentru că e în mijlocul situației. Eu sunt în afară, cu ce pot să îl ajut?!
Multă lume îmi spunea că eu vorbesc cu tatăl meu. Ce să vorbim? El avea problemele lui, eu le aveam pe ale mele. Ce putea să îmi spună? Despre Varela, pe care nu l-a văzut în viața lui (n.r. în perioada de la PAOK)? A, că puteam schimba idei despre antrenamente, da, dar astea fac parte din realitățile fiecăruia. Așa și Grig trebuie să trăiască propria experiență”, a declarat Răzvan Lucescu pentru Prosport.
2004-2007 și 2011-2012sunt perioadele în care Răzvan Lucescu a fost antrenor la Rapid București
2 trofeea câștigat Răzvan Lucescu cu Rapid din postura de antrenor: Cupa României în sezoanele 2005/06 și 2006/07. În stagiunea 2002/03, Lucescu Jr. a fost unul dintre cei mai importanți jucători la ultimul campionat câștigat de Rapid.
{{text}}