Sporturi   •   Handbal   •   CSM București

Cine e ȚSKA Moscova, adversara celor de la CSM București din „sferturile” Ligii » Remarca lui Birtalan: „CSM trebuie să joace turul la Vâlcea”

+13 Foto
CSM București s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, în ciuda înfrângerii din returul cu SCM Rm. Vâlcea, scor 21-27 (33-24 în tur). Adversara din turul următor este ȚSKA Moscova.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 13 martie 2021

CSM București s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, în ciuda înfrângerii din returul cu SCM Rm. Vâlcea, scor 21-27 (33-24 în tur). Adversara din turul următor este ȚSKA Moscova. 

  • Turul se joacă la București, pe 3 sau 4 aprilie. Returul este o săptămână mai târziu, la Moscova.

ȚSKA Moscova este a doua forță a handbalului din Rusia, după Rostov-Don. Înființată în anul 2019, a atras o bună parte a jucătoarelor din națională. Străinele din lot sunt portărița braziliancă Chana Masson, extrema dreaptă Sara Ristovska, daneza Kathrine Heindahl și suedeza Sabina Jacobsen. Din sezonul următor se va alătura un nou star, golgeterul actual al Ligii Campionilor, slovena Ana Gros. Interul dreapta o va părăsi pe Brest.

Cine e ȚSKA Moscova, adversara celor de la CSM din „sferturi”


ȚSKA a încheiat grupa B din Liga Campionilor pe locul secund, în spatele marii favorite la câștigarea trofeului, Gyor. Diferența de puncte a fost minimă între cele două, o singură lungime. ȚSKA a tremurat pentru calificarea în „sferturi”. Krim Ljubljana a învins-o cu 25-20 în tur, iar slovenele au rezistat eroic și la retur, până pe final, dar s-au recunoscut învinse cu 27 la 21.

Rusoaicele vor veni pentru a doua oară în România în acest an. Au jucat în grupă împotriva vâlcencelor, pe care le-au învins categoric, 34-24. Aceeași diferență a fost și în meciul tur cu SCM, 30-20.

În competiția internă, ȚSKA Moscova ocupă în acest moment locul 3, cu 30 de puncte. Lider e Rostov, iar pe 2 Lada Togliatti, formație care are două meciuri mai mult disputate.

Birtalan, înainte de CSM București - ȚSKA Moscova


Ștefan Birtalan (72 de ani), fostul mare handbalist român, a glumit înaintea turului cu ȚSKA Moscova: „CSM ar trebuui să joace meciul de pe teren propru la Vâlcea, văd că acolo s-a simțit mai bine. Pe mine mă surprinde superficialitatea cu care pierzi un astfel de avantaj, de 9 goluri, pe care l-au avut din tur”.

Citește și alte știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.