Fotbal   •   Liga 1   •   UTA - FCSB

Autocritică din partea fotbaliștilor lui FCSB: „Suntem echipa de pe primul loc, trebuie să tratăm meciurile altfel”

+26 Foto
Darius Olaru, în dreapta, în UTA - FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 13 martie 2021

Darius Olaru (23 de ani) și Valentin Crețu (32) au comentat victoria lui FCSB cu UTA, scor 1-0. 

FCSB a câștigat la limită deși a jucat mai bine de o repriză în superioritate numerică și a avut numeroase ocazii. Cei doi fotbaliști sunt conștienți că prestația din a doua repriză a scârțâit și spun că este nevoie de mai multă concentrare.  

Darius Olaru, după UTA - FCSB: „Am tratat prea ușor unele faze”


„Am vorbit la pauză să ieșim mai motivați decât în prima repriză, dar am ieșit mai relaxați, am tratat prea ușor unele faze și la final era să ne coste cele 3 puncte. Când ratezi multe ocazii, de obicei ocaziile se răzbună. Din fericire pentru noi nu a fost așa, ne bucurăm că am obținut cele 3 puncte. Ne-am obișnuit să câștigăm cu 1-0, este important că etapa viitoare cu CFR Cluj vom fi pe primul loc”, a spus Darius Olaru la microfonul Look Sport+.

Ideile sale au fost susținute de Valentin Crețu, revenit în echipa de start a roș-albaștrilor: „Important e că am câștigat. Cu cei de la UTA în 10 oameni, ar fi trebuit să tratăm altfel fazele, să nu le dăm nicio șansă. Au avut o ocazie la ultima fază a meciului, pierzi cele 3 puncte apoi suferi și plângi după ele. Suntem echipa de pe primul loc, trebuie să tratăm meciurile mai serios, a doua repriză nu am jucat ce trebuie”. 

Noi suntem antrenați să jucăm fotbal, pe jos, combinativ, dar din păcate terenul a fost foarte prost în seara asta. Este un minus pentru noi, avem calitate și vrem să jucăm cât mai bine și frumos.



Mă bucur că am revenit, am dat tot ce am avut mai bun și sper să rămân în echipă și să îmi fac treaba cât mai bine - Valentin Crețu, FCSB

Clasament Liga 1:


Mai multe știri despre UTA - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.