AC Milan - Napoli se joacă azi, de la 21:45, în derby-ul rundei a 27-a din Serie A. Meciul va fi unul cu atât mai special pentru Gattuso, tehnicianul oaspeților venind din postura de adversar pe San Siro.
AC Milan se află la șase puncte în spatele liderului Inter și are nevoie de victorie în derby-ul cu Napoli pentru a continua lupta la titlu. De cealaltă parte, napoletanii sunt abia pe locul șase, la cinci puncte distanță de locurile de Liga Campionilor și la nouă lungimi în spatele lui Milan.
În tur, la Napoli, AC Milan s-a impus cu 3-1, grație golurilor semnate de Ibrahimovici, de două ori, și Hauge. Acum, milanezii nu se vor putea baza pe aportul atacantului suedez, în continuare accidentat. De altfel, Pioli are aceleași probleme de lot care au dat peste cap mecanismul de pe San Siro. Pe lângă Ibra, vor mai absenta în meciul cu Napoli și Bennacer, Mandzukici și Rebici, în timp ce Calabria și Romagnoli sunt incerți.
3meciuri la rând cu GG (ambele marchează) s-au consemnat între Milan și Napoli
Dacă tot am ajuns la capitolul absențe, Gattuso vine la Milano fără Ghoulam și Petagna, ambii accidentați. Napoli are trei etape la rând fără înfrângere, dar Gattuso n-a găsit secretul succeselor în deplasare. Pe teren străin, Napoli n-a mai câștigat de patru etape, bifând trei înfrângeri și o remiză.
Dar Milan nu se poate bucura prea tare de forma slabă a lui Napoli în jocurile din deplasare, asta pentru că echipa lui Pioli pierde puncte pe bandă rulantă pe San Siro. În clasamentul jocurilor de pe teren propriu, Milan ocupă abia poziția a 7-a, cu șase victorii, patru remize și trei înfrângeri.
7ani au trecut de când AC Milan o învingea ultima dată pe Napoli pe San Siro
{{text}}