Adrian Mutu a anunțat lotul cu care va merge la Europeanul de tineret, iar liderul FCSB domină autoritar selecția: are nu mai puțin de 6 fotbaliști, inclusiv puștiul Octavian Popescu, mai mult decât au la un loc CFR și Craiova.
FCSB domină autoritar prezența în lotul cu care naționala U21 a României va merge în Ungaria, pentru a disputa meciurile din faza grupelor Campionatului European de tineret. Adrian Mutu a dezvăluit ieri numele celor 23 de jucători pe care i-a ales, iar din curtea echipei care e pe primul loc în Liga 1 se regăsesc nu mai puțin de 6 jucători, practic un sfert din întregul lot. FCSB e, de departe, clubul care are cea mai numeroasă reprezentare:
FCSB, prezență dominantă la naționala U21
Poate cea mai spectaculoasă apariție între cei pe care i-a ales Adrian Mutu e cea a lui Octavian Popescu. Puștiul-minune al FCSB-ului e cu două generații sub limita de vârstă impusă pentru actualul European, însă prestațiile lui foarte bune din acest sezon l-au propulsat direct la un turneu final.
El va fi eligibil pentru regula U21 din Liga 1 până în iunie 2025 și va putea participa inclusiv la Campionatul European din 2023, pe care România îl va găzdui împreună cu Georgia. Nu doar el e mai mic, din perspectiva vârstei, față de generația actuală, bifată de cei născuți după 1 ianuarie 1998. Drăgușin e în aceeași situație, (născut în 2002), dar și Câmpanu (2000).
Tocmai pentru că există riscul de accidentări, dar și de infectări cu Covid-19, se pot face modificări în lot până cu o zi înainte de primul meci, care e programat pe 24 martie, împotriva Olandei. Deja există două probleme importante pentru Mutu:
- Cazul Costache. El a fost testat pozitiv cu coronavirus în cursul zilei de vineri. E în izolare, însă FRF speră să aibă parte de două teste negative până pe data de 23 martie, pentru a-l putea avea în lot
- Cazul Mățan. Vândut în SUA, la Columbus Crew, el e așteptat la noua lui echipă, care va începe noul sezon la jumătatea lui aprilie. Dacă el ar pleca în State, practic n-ar mai putea să facă parte din delegația României. Din aceste motive, dar și pentru a putea suplini alte posibile absențe de ultimă oră, Mutu a întocmit și o listă de rezervă, pe care a adăugat 12 nume. Chiar și aici, FCSB are cei mai mulți jucători, pe Simion și pe Șut.
4jucători, eligibili pentru naționala de tineret și care ar fi putut să ia parte la CE U21, se vor afla sub comanda lui Rădoi, la naționala de seniori: Ianis Hagi, Man, Mihăilă și Florinel Coman
Mergem la Euro optimiști că vom face o figură frumoasă! Nu avem o grupă ușoară, dar suntem încrezători în șansele noastre. Am încredere în băieții pe care i-am convocat. Obiectivul meu personal la acest turneu final este să ne ridicăm la nivelul prestației din 2019 și, de ce nu?, să depășim acea performanță. Aveți încredere în noi, putem să face românii fericiți!
- Adrian Mutu, antrenor România U21
Lotul României U21 pentru Campionatul European
- Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București);
- Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);
- Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
- Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
- Lista adițională: Mihai Popa (Astra Giurgiu), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Adrian Șut (FCSB), Gabriel Simion (FCSB), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Adrian Petre (UTA Arad), Nicolae Carnat (CFR Cluj), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia).
Cum arată grupele CE de tineret:
Grupa A
- Ungaria
- Germania
- România
- Olanda
Grupa B:
- Slovenia
- Spania
- Cehia
- Italia
Grupa C
- Rusia
- Islanda
- Franța
- Danemarca
Grupa D
- Portugalia
- Croația
- Anglia
- Elveția
Programul României U21 la Euro 2021:
- 24 martie România - Olanda ora 22:00, TVR
- 27 martie România - Ungaria ora 19:00, TVR
- 30 martie România - Germania ora 19:00, TVR
{{text}}