Ladislau Boloni, 68 de ani, dezvăluie că „momentul pe care l-am apreciat cel mai mult a fost la pauză. Eu și jucătorii ne-am spus multe lucruri. Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă”. Dar Panathinaikos a învins, 2-1 cu PAOK, a urcat pe locul 5 și rămâne în cursa pentru cupele europene.
După trei săptămâni extreme, cu patru eșecuri (trei în fața modestei Giannina) și un singur egal, eliminat din Cupa Greciei și ajungând pe locul 6 în campionat, Laszlo Boloni era pe marginea prăpastiei la Panathinaikos.
Patronul lui Panathinaikos nu s-a mai atins de Boloni
Propriii jucători i-au cerut patronului să-l concedieze, iar jurnaliștii greci anunțau că demiterea e iminentă. Numai că, săptămâna trecută, în care a împlinit 68 de ani, antrenorul a supraviețuit (și la Antwerp a avut un episod similar, pe care l-a depășit, în toamna lui 2019). Proprietarul Giannis Alafouzos, nemulțumit mai ales de fotbaliști, nu s-a atins de el. Susținerea directorului tehnic, Pierre Dréossi, cu care Loți lucrase și la Rennes, a fost vitală.
Liderii revoltei, titulari. Au creat primul gol
Cu PAOK, ultima partidă a sezonului regulat, tehnicianul a făcut cinci schimbări, oferindu-le o șansă și celor mai vocali jucători, Macheda și Chatzigiovanis (mereu nemulțumiți când erau înlocuiți; se pare, doi dintre conducătorii revoltei din vestiar). Italianul, ex-Man. United, nu mai fusese titular din 6 ianuarie. Tasos revenea în primul "11" după o lună. Tocmai ei au influențat decisiv deschiderea scorului.
Centrare Chatzigiovanis (al 4-lea assist în acest sezon), gol Macheda, a 5-a reușită, prima în 2021. Și datorită lor, verzii au învins. A treia victorie importantă de când Bölöni a venit la Atena, toate cu același scor:
- 6 decembrie: 2-1 cu AEK, în deplasare;
- 14 februarie: 2-1 cu Olympiakos, acasă;
- 14 martie: 2-1 cu PAOK, acasă.
Un succes care o readuce pe Panathinaikos în lupta pentru cupele europene (top 4). A profitat și de eșecurile lui AEK și Asteras, urcând pe 5 înaintea play-off-ului, cu 45 de puncte, doar două în spatele lui PAOK și trei de AEK.
Boloni: „Putem câștiga toate meciurile din play-off”
După meci, la interviul pentru Nova Sports, antrenorul nu a ascuns cât a suferit în ultimul timp.
„Oamenii știu că am trecut printr-o perioadă foarte dificilă. Totuși, am reușit să depășim aceste greutăți, să fim împreună și să jucăm și mai bine. Momentul pe care l-am apreciat cel mai mult a fost la pauză. Eu și jucătorii ne-am spus multe lucruri, însă discuția noastră rămâne în vestiar", a declarat Bölöni. "Am avut clipe bune și multe clipe rele aici".
Îl așteaptă acum încă zece partide, tur-retur, cu Olympiakos, Aris, AEK, PAOK și Asteras. "Le putem câștiga pe toate, dar le putem și pierde", anunță el. Le cere doar atât celor din echipă și din jurul ei: "Să fim calmi".
Mesaj de la ultrașii „Gate 13": "Jucători fără rușine"
Înaintea meciului cu PAOK, ultrașii lui Panathinaikos au afișat un banner de protest după trei săptămâni de tensiune la echipă și la club. „Jucători fără rușine, conducere ridicolă", a fost mesajul lansat de "Gate 13", cel mai vechi grup de fani din Grecia, fondat în urmă cu 55 de ani.
13 victoriiare Laszlo Bölöni în 24 de meciuri ca antrenor al lui Panathinaikos (4 egaluri, 7 înfrângeri)
54,17%este procentul succeselor lui Bölöni pe banca verzilor în toate competițiile
{{text}}