Lionel Messi (33 de ani) a avut o prestație excelentă la meciul 767 în tricoul Barcelonei. Argentinianul a marcat de două ori în victoria cu Huesca, scor 4-1.
Lionel Messi a avut parte de o noapte specială pe „Camp Nou”. Barcelona, locul 3 înaintea meciului, a întâlnit Huesca, ultima clasată din La Liga. Iar catalanii au câștigat categoric, 4-1, după o prestație de mare clasă a lui Lionel Messi.
Lionel Messi, decisiv în Barcelona - Huesca
Argentinianul a deschis scorul în minutul 13 cu un șut superb de la marginea careului de 16 metri, mingea lovind bara transversală înainte să intre în poartă. Antoine Griezmann a dus scorul la 2-0 în minutul 35, cu o execuție din afara careului. Oaspeții au redus din diferență în minutul 45+4, din penalty, prin Rafa Mir.
Fundașul Oscar Mingueza a dus scorul la 3-1 în minutul 53, cu o lovitură de cap venită după o centrare a lui Messi. Tot Messi a închis tabela, în minutul 90, cu un alt șut din afara careului.
Două recorduri pentru Lionel Messi
A fost al 767-lea meci al lui Messi în tricoul Barcelonei, argentinianul egalându-l astfel pe Xavi Hernandez în topul fotbaliștilor cu cele mai multe partide pentru clubul blaugrana.
Messi și Xavi au câte 767 de meciuri pentru Barcelona, iar catalanii au afișat un banner imens în peluză // foto: ImagoÎn plus, Messi a ajuns la 21 de goluri în acest sezon de La Liga și a devenit singurul fotbalist din istorie care înscrie cel puțin 20 de goluri în 13 sezoane consecutive de campionat.
50 de golurieste recordul de reușite al lui Messi într-un sezon. A marcat atât în 2011/2012, în 37 de meciuri!
{{text}}