Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei mai importanți jurnaliști români post-decembriști, a fost invitat la emisiunea "Prietenii lui Ovidiu", de pe GSP.ro, unde a făcut o analiză dură a sportului de la noi și a comentat investițiile masive ale vecinilor maghiari.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Cum vedeți, domnule Popescu, sportul românesc?
- Ce vreți să vă spun?! Nu mi-aș fi imaginat vreodată, acum 15-20-30 de ani, că tenisul masculin românesc va ajunge să fie zero tăiat în patru și fără nicio perspectivă pentru următorii nu știu câți ani...
- Îl avem pe Horia Tecău.
- Da, dar Horia e la dublu, are 36 de ani, joacă foarte bine, e cel mai important jucător de tenis român după Ilie Năstase. Ca performanțe, ca promovare a tenisului, ca imagine. Dar la simplu îmi mai puteți spune dumneavoastră un nume acum? Cel mai bine clasat jucător de tenis român este Marius Copil, poziția 186 mondială. Următorul e pe patru sute și ceva, cred că Jianu. Asta este situația și nu se prevede absolut nimic în materie de tenis.
- Gimnastica, atletismul sunt la pământ și ele.
- Vedeți, sistemul dictatorial, domnule Ioanițoaia! Are avantajele lui crude. În sensul că acolo se exercita presiune politică, pur și simplu se storceau și se căutau talentele. Erau puse pe niște șine cu niște finanțări, investiții, statul era mult mai implicat în materie de performanță sportivă decât este acum. Asta este realitatea. Ce s-a mai făcut în sportul românesc după 1989 a fost zestrea de atunci, care a fost consumată.
- Iar atunci aveai probleme mari dacă nu scoteai rezultate.
- E și o chestiune de mentalitate. Atunci exista o presiune, trebuia să realizezi performanțe pentru că aveai consecințe. Te dădea afară, rămâneai pe drumuri, partidul nu permitea lucruri de soiul ăsta. Existau constrângeri care nu sunt bune, dar ele duceau la niște rezultate.
- De ce credeți să suntem la pământ?
- Nu se va putea face ceva fără investiții. E simplu ca bonjour. Sportul ca orice altceva pe lumea asta nu funcționează din nimic, cu scuipat. Trebuie să faci investiții. Le face statul sau pot să facă privații. Și se pare că noi nu suntem în clipa de față un teren de investiții în sport.
- Au venit la Dinamo...
- Am văzut și eu știftul de la Dinamo, cu spaniolii, care vin, fac, dreg și n-a ieșit nimic. Era un celebru investitor strategic Gicu! Gicu Strategicu'.
- Banii...
- Fără bani nu se poate face sport de performanță și bani investiți cu cap, cu management și cu solicitare de rezultate, cu severitate, cu presiune pe măsura investiției. La noi fiecare face ce-l taie capul, iar baza e pe părinți. Principalii investitori din sportul românesc, cel puțin în tenis, sunt părinții. Vai de capul lor și de steaua lor. Numai ei știu cum se chinuie.
- Dar ungurii cum au reușit? Au băgat două miliarde de euro!
- S-au băgat bani pentru că este dictatură și așa s-a hotărât. Simplu! Ungaria este un stat naționalist, chiar agresiv în momentul de față. Un stat de tip ceaușist, asta face Orban acolo. Între parametrii tipului ăsta de dictatură naționalistă intră și sportul. Sportul e un mijloc de promovare a naționalismului, așa cum era și la Ceaușescu.
{{text}}