Liga 1

Mircea Rednic și-a anunțat decizia imediat după meci și l-a „înțepat” pe Gică Popescu: „E o junglă aici, m-am săturat! Nimeni nu spune nimic”

Mircea Rednic, 58 de ani, antrenorul Viitorului, a declarat, la finalul remizei contra Chindiei (0-0), că va continua la dobrogeni și în cazul în care va rata play-off-ul, scenariu probabil în acest moment.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 17 March 2021

Mircea Rednic, 58 de ani, antrenorul Viitorului, a declarat, la finalul remizei contra Chindiei (0-0), că va continua la dobrogeni și în cazul în care va rata play-off-ul, scenariu probabil în acest moment.

„Mă supără că nu reușim să înscriem. În fața porții lipsește ultima pasă. Nu suntem în locul și în momentul potrivit la finalizare. Altfel, n-am ce să le reproșez jucătorilor. Chindia a avut câteva faze periculoase doar pe ezitările lui Cojocaru. În mare parte, echipa joacă așa cum vreau. 

Menirea antrenorului e să organizeze echipa astfel încât să nu primim gol. Azi e al doilea meci la rând fără gol primit. Dacă ratăm play-off-ul, e din cauza noastră. Am pierdut puncte importante pe final. În afară de repriza a doua cu Astra, nicio echipă nu ne-a dominat. N-au fost peste noi.

Am pierdut pentru că noi am făcut greșeli. Bineînțeles că voi rămâne la echipă și în play-out. Plus că mai am contract un an după acest sezon”, a declarat Rednic la Telekom Sport.

Mircea Rednic, atac la conducerea Viitorului: „M-am săturat!”

De asemenea, „Puriul” a trimis o „săgeată” către conducerea Viitorului, lăsând de înțeles că ar vrea ca din partea staff-ului administrativ să se pună mai multă presiune pe arbitraj. Cel mai probabil, principalul vizat de discursul lui Rednic este președintele clubului, Gică Popescu.

„Am auzit că la televizor se analizează doar situația cu Tsoumou (detalii, AICI), dar situația cu Grădinaru, care i-a luat fața unui adversar, nu s-a observat. La fel și la Sibiu s-a greșit, cand am avut un penalty neacordat. Nimeni nu a vorbit. Aici nimeni nu spune nimic, m-am cam săturat! E o junglă. Toată lumea zbiară, urlă, țipă, iar noi suntem prea fair-play, respectuoși”, a mai spus Rednic.

Rednic face referire la faza din minutul 81, când Grădinaru a căzut în careul Chindiei din fața lui Martac. Bîrsan nu a dictat penalty. Decizie corectă, a susținut fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport 1: „Căderea lui Grădinaru nu mi se pare în niciun fel justificată. Văd că a căzut, da, dar asta nu înseamnă că e fault. Nu ne ajută nici reluările TV”.

Viitorul, aproape de play-out

Cu două runde înainte de finalul sezonului regular, Viitorul ocupă locul 11 în Liga 1, la 6 puncte distanță de prima poziție care i-ar permite accederea în play-off. Chindia e pe 7, la doar o lungime în spatele celor de la Academica Clinceni (6).

Așadar, târgoviștenii păstrează șanse semnificative pentru calificarea în play-off, în vreme ce trupa lui Rednic, care are de jucat în total încă 3 meciuri - unul fiind o restanță cu Poli Iași -, e aproape de încă o ediție în care va evolua în play-out, având de recuperat 6 puncte în 3 partide (două pentru adversari).

Clasament Liga 1

Robert Niță despre relația cu Popescu și Hagi: „Eu îi vorbesc cu dumneavoastră. Nu pot să-i spun Gică!”

>

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.