Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Plecat din Ștefan cel Mare, un mare dinamovist nu i-a uitat pe „câini”: „Îmi doresc să antrenez Dinamo!”

+32 Foto
Sergiu Hanca visează s-o antreneze pe Dinamo

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 18 martie 2021

Sergiu Hanca (28 de ani), fotbalistul celor de la Cracovia, a plecat de la Dinamo în 2019, dar gândul îi stă tot la echipa sa de suflet, pe care visează s-o antreneze în viitor. 

Aflat în Polonia, acolo unde e unul dintre jucătorii exponențiali de la Cracovia, Hanca a dezvăluit că, după încheierea carierei, vrea să ia calea antrenoratului. Evident, Dinamo e unul dintre cluburile unde mijlocașul și-ar dori să activeze.

„Eu am trecut momente frumoase la Dinamo, visul meu, când eram mic, a fost să joc la Dinamo. Chiar îmi doresc să antrenez acest club. Cu siguranţă, da, voi urma această cale. 

Îmi place mult, mă pasionează, mi-am dat seama ca fotbalul e calea mea. Înainte eram răsfăţat, acum mi-am dat seama că problema era la mine. Am învăţat câte ceva de la toţi antrenorii cu care am lucrat, vreau să aplic în cariera mea ce am învăţat de la ei”, a spus Hanca la Look Sport.


2016-2019este perioada în care Sergiu Hanca a evoluat la Dinamo, unde a câștigat un singur trofeu: ultima ediție de Cupa Ligii, în sezonul 2016/17

Hanca: „Mulțescu o poate ajuta pe Dinamo să câștige Cupa României”

Vorbind despre situația actuală de la Dinamo, Hanca e convins că „SMURD-ul” Gigi Mulțescu (69 de ani) va reuși să scoată clubul din Ștefan cel Mare din criză.

„Am respect pentru Gigi Mulțescu, mereu a ajutat clubul. Are destulă experienţă şi a trecut prin multe situaţii de-a lungul carierei. Poate ajuta clubul să câştige Cupa României. Dacă iau licenţa, vor juca şi în Europa. 


În campionat să termine cât mai sus, pentru că, din păcate, au ratat play-off-ul. Ca echipă, nu ar trebui să aibă emoţii la retrogradare, dar fotbalul se joacă pe teren şi e mult mai greu în play-out decât în play-off”, a mai spus Hanca, potrivit sursei citate. 

VIDEO Giani Kiriță pune tunurile pe Cortacero: „Să înțeleagă un lucru!”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.