Danezul Jan Leslie a fost înlăturat de pe banca formației ruse. De echipă se va ocupa fosta mare internațională, Olga Akopian, campioană olimpică la Rio de Janeiro
ȚSKA Moscova, adversara CSM București în "sferturile" Ligii Campionilor, și-a demis antrenorul! Jan Leslie (49 de ani), danezul care pregătea echipa de la înființare, din 2019, a fost schimbat. "Îi suntem recunoscători lui Jan pentru tot ceea ce a făcut pentru ȚSKA în timpul mandatului său de antrenor principal. Cu toate acestea, conducerea echipei nu a fost pe deplin mulțumită de calitatea performanței echipei în turneele rusești și internaționale ", a spus directorul general al clubului, Eduard Hakobyan.
De echipă se va ocupa acum fostul antrenor secund, Olga Akopyan, fostă Levina, cea care ocupă funcția de antrenor secund și la naționala Rusiei. Olga e campioană olimpică la Rio de Janeiro în 2016, dar și dublă campioană mondială cu naționala Zbornaia.
ȚSKA Moscova s-a calificat greu în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după 20-25 și 27-21 cu Krim Ljubljana. Nici în prima ligă rusă echipei nu-i merge prea bine. Echipa din Capitala Rusiei este abia pe locul 3, după Rostov Don și Lada Togliatti, suferind patru înfrângeri în 19 etape. Dubla dintre CSM București și ȚSKA Moscova va avea loc pe 3 aprilie, la București, și pe 10 aprilie, în Rusia.
{{text}}