Cristian Bălgrădean (32 de ani), portarul campioanei CFR Cluj, va lipsi de la derby-ul cu FCSB.
- FCSB - CFR Cluj e programat vineri, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe DigiSport 1, TV Telekom Sport 1 și Look Sport
Cristian Bălgrădean, titularul din poarta campioanei în prima parte a sezonului, este accidentat de 9 zile și nu a făcut deplasarea la București, pentru disputa cu FCSB. Edi Iordănescu a convocat alți 3 portari, pe Giedrius Arlauskis (33 de ani), Grzegorz Sandomierski, Rareș Murariu (21 de ani).
FCSB - CFR Cluj, fără Bălgrădean
Bălgrădean a lipsit și runda trecută, în victoria clară împotriva codașei Poli Iași, scor 4-0. Între buturile „feroviarilor” a stat Sandomierski. Polonezul a scăpat ușor, fără vreun șut primit pe poartă.
Pentru meciul cu FCSB sunt șanse să se apeleze la artileria grea. Arlauskis, prezentat oficial în urmă cu 10 zile, ar putea juca primul meci de la revenirea în Liga 1.
În afara lui Arlauskis, Edi Iordănescu, suspendat la rândul lui, nu va putea folosi 3 dintre cei mai buni 4 marcatori. Costache, Rondon și Debeljuh sunt pozitivi cu Covid-19.
CFR Cluj - FCSB, de două ori într-un lună
Duelul dintre CFR Cluj, campioana României, și FCSB, câștigătoarea Cupei, ar fi trebuit să se dispute la începutul sezonului, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat după ce pandemia de COVID-19 a dat peste cap programul sezonului actual.
Astăzi, la capătul unei ședinte a Comitetului Executiv al FRF, Răzvan Burleanu a anunțat că s-a stabilit data la care derby-ul CFR Cluj - FCSB va avea loc. Este vorba despre 15 aprilie, într-o zi de joi, imediat după finalul sezonului regulat din Liga 1.
{{text}}