Handbal

Laura Pristaviță, încrezătoare în calificarea la Jocurile Olimpice : „E o emoție care zburdă în grupul acesta de câteva zile”

Laura Pristaviță

Articol de Marian Ursescu  —  vineri, 19 martie 2021

Laura Pristăviță (31 de ani), jucătoarea Gloriei Bistrița, e optimistă că echipa națională de handbal feminin se va califica la Jocurile Olimpice.

Revenită la echipa națională după ce nu a participat la Euro 2020, centrul Gloriei Bistrița Laura Pristăviță e încrezătoare înainte de turneul preolimpic. „A fost o săptămână destul de încărcată, atât fizic, cât și mental. E o emoție care zburdă în grupul acesta de câteva zile. Am ajuns în Muntenegru cu o atmosferă pozitivă și simt că există o încredere destul de mare în capacitatea noastră de a ne califica”, spune Laura.

Testele RT-PCR le dă ceva emoții fetelor, dar trec și peste acest impediment. ”Pandemia nu e deloc plăcută ca sportiv. Joci în săli goale, lipsesc spectatorii, suporterii, încurajările. Datoria noastră e să jucăm și să ne bucurăm de sport”. Încheie pe un ton super optimist. „Cred cu tărie în puterea grupului și în valoarea noastră!”.

Naționala feminină de handbal nu a reușit niciodată să se califice la două turnee olimpice consecutive. Echipa speră să spargă acum această barieră și să ajungă în Japonia. ”Tricolorele” sunt cotate însă cu a treia șansă, după Norvegia și Muntenegru. 

Citește mai multe știri despre handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.