Europa League

Jose Mourinho, critic la adresa jucătorilor după umilința din Croația: „Echipa e de vină!”

Jose Mourinho, critic la adresa jucătorilor după eliminarea din Europa League

Articol de Daniel Scorpie  —  vineri, 19 martie 2021

Jose Mourinho (58 de ani), critic la adresa jucătorilor lui Tottenham după umilința din Croația, în fața lui Dinamo Zagreb, scor 0-3.

Ca de obicei după eșecuri, José Mourinho își atacă jucătorii. În timp ce tabloidele îl desființează pe portughez, cu titluri ca "Jenant! Umilitor! Haotic! Dezgustător!", după 0-3 cu Dinamo Zagreb în returul "optimilor" Europa League, managerul lui Tottenham a găsit explicații din interiorul echipei: "Fotbalul nu înseamnă doar să ai jucători ce cred că sunt mai buni decât alții. Bazele sunt dincolo de asta, adversarii ne-au bătut la atitudine. I-am avertizat înaintea meciului și așa s-a întâmplat!".

Jose Mourinho: „Bravo învingătorilor”

Mourinho a anunțat că Spurs au înțeles târziu pericolul: "Ceea ce simt e mai mult decât o mare tristețe și jucătorii au perceput riscul numai când am primit al doilea gol și am ajuns în prelungiri. Echipa mea nu a părut că joacă un meci important, era o chestiune de respect față de carieră și muncă. Cu excepția a zece minute din prelungiri, am văzut o singură formație gata să lase totul pe teren. Transpirație, energie, sânge, iar, la final, și lacrimi de fericire. Foarte umilă și motivată, bravo ei!".

Elevii lui Mourinho, învinși de Oršici

Echipa, al cărei antrenor Zoran Mamici fusese condamnat cu trei zile înainte la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție și evaziune fiscală, și ce-o elimina pe CFR Cluj din preliminariile Ligii, s-a calificat datorită unui fost vârf al Speziei, readus în Croația de la Ulsan Hyundai în 2018 cu un mlion de euro. Mislav Oršici, 28 de ani, are cinci goluri în zece meciuri în actuala Europa League.

VIDEO Jorge Costa despre Jose Mourinho: „Îți spune mereu în față ce gândește!”

>

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.