Denisa Dedu (26 de ani), portărița celor de la CSM București, s-a alăturat colegelor sale, după ce al doilea test pentru COVID-19 a fost negativ și vorbește despre țintele „tricolorelor” la Podgorica
Goalkeeper-ul a trecut prin emoții, după ce primul său test efectuat la Podgorica a avut un rezultat neconcludent. Ea și Cristina Laslo, colega sa de cameră, au fost izolate de restul delegației începând de joi seara. Următorul test efectuat de Dedu a fost negativ, iar cele două au revenit de vineri în mijlocul echipei „Nu a fost plăcut, am avut ceva emoții, dar mă bucur că până la urmă testul a fost negativ și am revenit alături de echipă. Vom încerca din răsputeri să ne facem treaba”, a spus Denisa Dedu.
Apoi a continuat: „În cadrul echipei e o atmosferă bună, sunt două meciuri foarte importante pentru toată lumea, vorbim despre Jocurile Olimpice totuși. Întâlnim două echipe puternice, îmi doresc să facem un joc cât mai bun și să obținem calificarea”.
Imagine de la unul dintre antrenamentele efectuate de România la Podgorica„Avem șansa noastră”
România întâlnește Norvegia, sâmbătă, de la 20:30, în primul meci de la turneul preolimpic. „În ultimii ani am reușit să ne ținem aproape de ele în meciuri, să fie partide echilibrate și uneori chiar să le învingem, avem șansa noastră, nu o să fie ușor, dar atâta timp cât o să avem o energie bună și o să aplicăm ceea ce am pregătit, cu siguranță le vom pune probleme. Niciodată nu se știe, orice se poate întâmplat atunci când e un meci echilibrat”, a spus Dedu.
Portarul celor de la CSM București a vorbit și despre confruntarea cu Muntenegru de duminică. „Pe hârtie noi și Muntenegru suntem cotate la aceeași valoare, poate fi, dar noi ne dorim să câștigăm ambele meciuri. Cel mai important este să obținem calificarea. Așa cum noi le cunoaștem și ele ne cunosc pe noi, ce contează acum este forma de moment și cum reușește fiecare să-și facă temele”, a subliniat jucătoarea.
Pentru meciul cu Norvegia de sâmbătă, Adi Vasile, selecționerul României, le-a lăsat în afara lotului pe Daciana Hosu și pe Andreea Popa.
Lotul României pentru turneul preolimpic
- Portari: Dedu, Dumanska, Hosu
- Extreme stânga: Florica, Iuganu
- Interi stânga: Neagu, Perianu, Polocoșer
- Centri: Buceschi, Laslo, A. Popa, Pristăvița
- Interi dreapta: L. Popa
- Extreme dreapta: Moisă, Seraficeanu
- Pivoți: Băcăoanu, Ostase, Pintea
Programul turneului de la Podgorica
- vineri, ora 20:30 Muntenegru-Norvegia
- sâmbătă, ora 20:30 Norvegia-România
- duminică, ora 17:00 Muntenegru-România
- Prima TV va transmite în România meciurile echipei naționale
{{text}}