Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CFR Cluj 3-0

Edi Iordănescu a intrat în direct, după umilința cu FCSB: „Suntem căzuți!” » Ce spune despre controversa cu Arlauskis

+15 Foto
FCSB a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-0, în derby-ul finalului de sezon regulat din Liga 1. Edi Iordănescu, 42 de ani, antrenorul campioanei, a recunoscut superioritatea roș-albaștrilor la final.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 19 martie 2021

FCSB a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-0, în derby-ul finalului de sezon regulat din Liga 1. Edi Iordănescu, 42 de ani, antrenorul campioanei, a recunoscut superioritatea roș-albaștrilor la final.

Suspendat pentru derby-ul de pe Arena Națională, Iordănescu pune forma slabă a echipei de vineri seară pe lista numeroasă a indisponibililor (Debeljuh, Rondon, Costache - COVID-19 și Omrani - accidentat).

Edi Iordănescu, după FCSB - CFR Cluj 3-0: „Suntem căzuți mental”


„Un moment gestionat prost îți poate da peste cap tot parcursul (n.r. - referindu-se la cartonașul roșu încasat de Arlauskis). Veneam după 5 meciuri bune, dar azi mental am stat rău. Ultimele evenimente din viața noastră ne-au afectat. Vorbeam și cu cei din conducere, am văzut echipa căzută, am încercat să intervin, dar nu am avut reflex. Am văzut teamă în grup când ne-au picat jucători decisivi, cu cifre importante.

Este momentul lui FCSB. Distanța e mai mică decât în momentul în care am venit eu, totuși, și am încredere că ne putem scutura rapid. Trebuie să ne recuperăm jucătorii, să gestionăm bine această pauză competițională. Suntem căzuți mental, chiar dacă veneam după 4 victorii fără gol primit”, a declarat Iordănescu în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

Edi Iordănescu, despre speța cu Arlauskis: „Cum să accept așa ceva?”

De asemenea, tehnicianul „feroviarilor” a comentat și controversa iscată cu titularizarea lui Arlauskis.


  • CONTEXT: Vali Moraru, realizator „Digi Sport Special”, a lăsat să se înțeleagă înainte de meci că Iordănescu nu ar fi vrut să îl titularizeze pe portarul lituanian: „Din informațiile mele, Arlauskis nu apără la dorința antrenorului. Am aflat și că Bălgrădean și-a revenit între timp, dar că nu va mai juca de-acum înainte”. Bălgrădean nu a făcut deplasarea la București, „Pufi” a avut o problemă fizică din cauza căreia a absentat nouă zile. În locul lui a intrat Sandomierski în partida cu Poli Iași, câștigată cu 4-0.

La cum mă cunoașteți voi pe mine, credeți că aș accepta să mi se impună lucruri? E adevărat că există un patronat, dar nu voi accepta așa ceva niciodată. Și nici nu vreau să vorbesc despre jucători din punct de vedere individual.

Nu l-aș fi scos din poartă pe Bălgrădean, însă a fost suspect de ruptură. Ulterior, s-a dovedit că nu era chiar așa grav, dar o săptămână nu s-a antrenat. Nu puteam să-l expun din nou la un asemenea meci. Am încercat să găsim o soluție cu Arlauskis”, a comentat Iordănescu Jr.

Clasament Liga 1: FCSB, la 3 puncte de CFR Cluj

Emisiunea GSP Live după FCSB - CFR Cluj 3-0

Citește mai multe știri despre meciul FCSB - CFR Cluj 3-0:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.