Televiziunea norvegiană TV2 spune că naționala de handbal feminin din Norvegia este la mâna Muntenegrului. „Drumul spre Tokyo este mai incert decât se credea inițial”
Norvegia era mare favorită la calificarea pentru Jocurile Olimpice, dar a pierdut la scor primul meci din turneul de la Podgorica, 23-28 cu Muntenegru. Diferența de cinci lungimi, dar și prestația campioanei Europei, îi face pe nordici să afirme că "drumul spre Tokyo e mai lung decât ne-am așteptat".
„Nu prea a fost ziua noastră, ca să nu spunem altfel. Este important să ne revenim. Trebuie să câștigăm la 5 goluri contra României ca să nu stăm la mâna rezultatelor", spune portarul de 40 de ani al Norvegiei, Katrine Lunde.
Antrenorul Hergeirsson, înainte de România-Norvegia: „Trebuie să ne târâm ca să ieșim din gaură”
Thorir Hergeirsson, antrenorul islandez al Norvegiei, părtaș la toate succesele nordicelor din 2009 încoace, critică jocul echipei sale. „Suntem jos, trebuie să ne târâm ca să ieșim din gaura în care am intrat", spune plastic Hergeirsson. Norvegia nu mai pierduse în fața Muntenegrului decât o singură dată. Se întâmpla în 2012, în finala Campionatului European.
„A fost dureros să urmărești jocul Norvegiei, mai ales în atac. Aveam senzația că putem primi două-trei goluri imediat ce au mingea în posesie. Am fost haotici, nu a existat o apărare colectivă. Pur și simplu am fost învinși clar de o echipă a Muntenegrului care a jucat foarte bine", a fost reacția expertului televiziunii norvegiene, TV2 imediat după meci.
Marit Jacobsen în acțiune FOTO Sorin Pană (Podgorica)„Diferența de goluri este un facor de îngrijorare. Trebuie să încercăm să jucăm la adevărata valoare, să întoarcem acest rezultat, Este încă posibil. Ca să ajungem la Olimpiadă trebuie să învingem România la mai mult de cinci goluri", a subliniat antrenorul Norvegiei. Ida Alstad, fosta internațională nordică, acum expert TV, a spus și ea după meci. "Sunt șocată! Poate că a existat teama de a rata calificarea".
Naționala feminină a Norvegiei a fost prezentă la toate edițiile Jocurilor Olimpice din 1988 încoace cu o singură excepție, Atena 2004. Mai mult, s-a calificat de 7 ori în semifinalele turneelor olimpice, iar de 6 ori a luat medalii: 2 de aur, 2 de argint, 2 de bronz.
{{text}}