Poli Iași a învins-o pe Dinamo, scor 1-0. Vlad Achim (31 de ani), mijlocașul „câinilor”, a acuzat dur indisciplina tactică la finalul eșecului din Copou.
„Obiectivul nostru a devenit salvarea de la retrogradare. Va fi greu să ne salvăm dacă vom continua așa. E o indisciplină cum n-am mai văzut niciodată! Am fost la Ceahlăul, unde știam că se va desființa, dar o așa indisciplină n-am întâlnit. Sperăm să se găsească rezolvarea acestor probleme.
Domnul Mulțescu a încercat să găsească un sistem de joc în care să avem superioritate mai ales în zona de mijloc, am avut 2-3 perioade mai bune în joc, dar apoi am dat în spate. Indisciplina de la acel corner s-a văzut, plus contraatacul la care ne-au dat gol. După, n-am mai reușit nimic.
Sperăm să fie binevenită pauza competițională. La ora asta, indisciplina din teren întrece orice limită. Așa ceva nu se poate! Urmează meciul cu CFR, orice echipă te poate învinge, însă la fel de bine poți câștiga”, a declarat Achim la Telelom Sport.
20 decembrie 2020este data la care Iași a câștigat ultima dată în Liga 1, 1-0 vs. Hermannstadt. Pe teren propriu, moldovenii nu s-au mai impus în campionat din 27 septembrie, 5-2 cu FCSB
31 ianuariea fost ziua în care Dinamo a câștigat ultima dată în campionat, 1-0 vs. UTA. De-atunci, „câinii” au înregistrat 6 înfrângeri și două remize în L1
{{text}}