Poli Iași a învins-o pe Dinamo, scor 1-0. Nicolo Napoli (59 de ani) e pregătit să schimbe fața clubului moldovean.
Nicolo Napoli a obținut prima victorie de la revenirea în Liga 1. Antrenorul italian e optimist în privința salvării de la retrogradare.
Nicolo Napoli, după Iași - Dinamo: „Avem multă treabă”
„A fost un meci muncit, în care am jucat bine, ne-am sacrificat. Important e că am câștigat, aveam nevoie de cele 3 puncte, pentru a încerca să salvăm echipa de la retrogradare. Nu e vorba de descătușare. Băieții s-au descurcat bine, dar aveam treabă multă în continuare.
Pauza care vine prinde bine. Avem 12 zile de lucru. Le dau două zile libere, apoi vom vedea ce facem. În perioada asta scurtă am lucrat puțin la nivel de tactică, să se miște bine pe teren. Au alergat mult, îi felicit pentru meciul făcut. Urmează un meci la Clinceni, unde încercăm să câștigăm”, a declarat Nicolo Napoli, la TV Telekom Sport.
Nici n-am știut cum să ne bucurăm. Nu mai câștigasem de mult. E important că am întrerupt această serie neagră. Domnul Napoli a lucrat mult la moral, la mental. Din fericire ne-a reușit și să sperăm că ne va propulsa spre alte victorii și alte meciuri bune
- Andreas Calcan
20 decembrie 2020este data la care Iași a câștigat ultima dată în Liga 1, 1-0 vs. Hermannstadt. Pe teren propriu, moldovenii nu s-au mai impus în campionat din 27 septembrie, 5-2 cu FCSB
{{text}}