Dinamo a pierdut și cu „lanterna roșie” Poli Iași, scor 0-1, „câinii” având o prestație deplorabilă și la revenirea pe bancă a lui Gigi Mulțescu. După meci, fanii din PCH au cedat.
Armonia dintre ultrașii lui Dinamo și jucători pare să fi ajuns la final. Oamenii care o țin lunar pe Dinamo în viață și-au pierdut răbdarea după înfrângerea din „Copou” și au izbucnit pe Facebook la adresa jucătorilor. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare după miezul nopții, suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au cedat:
„Sincer? Faptul că nu se joacă fotbal cu public a fost norocul vostru astăzi!”, a fost reacția vehementă postată de PCH, o amenințare evidentă la adresa fotbaliștilor de la Dinamo.
31 ianuariea fost ziua în care Dinamo a câștigat ultima dată în campionat, 1-0 vs. UTA. De-atunci, „câinii” au înregistrat 6 înfrângeri și două remize în L1
S-a rupt vestiarul lui Dinamo?
Vlad Achim (31 de ani), mijlocașul „câinilor”, a acuzat dur indisciplina tactică la finalul eșecului din Copou.
„Obiectivul nostru a devenit salvarea de la retrogradare. Va fi greu să ne salvăm dacă vom continua așa. E o indisciplină cum n-am mai văzut niciodată! Am fost la Ceahlăul, unde știam că se va desființa, dar o așa indisciplină n-am întâlnit. Sperăm să se găsească rezolvarea acestor probleme. Domnul Mulțescu a încercat să găsească un sistem de joc în care să avem superioritate mai ales în zona de mijloc, am avut 2-3 perioade mai bune în joc, dar apoi am dat în spate. Indisciplina de la acel corner s-a văzut, plus contraatacul la care ne-au dat gol. După, n-am mai reușit nimic.
Sperăm să fie binevenită pauza competițională. La ora asta, indisciplina din teren întrece orice limită. Așa ceva nu se poate! Urmează meciul cu CFR, orice echipă te poate învinge, însă la fel de bine poți câștig - Vlad Achim, la TV Telekom Sport
{{text}}