Joachim Löw (61 de ani) care va părăsi naționala Germaniei în vară după 15 ani, speră să-l înlocuiască pe Zinedine Zidane (48 de ani) la Real Madrid
Pe 28 martie, Germania joacă la București, în al doilea meci al preliminariilor CM 2022. Pe bancă va fi Joachim Löw, selecționerul Mannschaft-ului din 2006, campion mondial în 2014 și medaliat cu bronz în 2010 (finalist la CE 2008 și semifinalist la CE 2012 și 2016).
Turcii îl dau pe Low la Fenerbahce!
La vară, după Euro, antrenorul în vârstă de 61 de ani va părăsi naționala și se va întoarce la o echipă de club. Potrivit jurnalistului german Christian Falk, Löw face în această perioadă un curs intensiv de limbă spaniolă, având o mare țintă: înlocuirea lui Zinedine Zidane la Real Madrid. Falk susține că tehnicianul i-a spus de multe ori că i-ar plăcea să lucreze la clubul blanco.
Cotidianul turc Fotomaç are însă o altă variantă. Anunță că Löw ar putea ajunge din sezonul viitor la Fenerbahçe, echipă pe care a mai pregătit-o în sezonul 1998-1999.
189 de meciuriare Joachim Löw ca selecționer al Germaniei: 120 de victorii, 38 de egaluri, 31 de înfrângeri (golaveraj 448-189)
{{text}}