Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) se pregătește de revenirea în circuit și și-a aflat adversarele de la turneul de la Miami.
Organizatorii competiției din Statele Unite, prima de categorie 1000 din acest an, au efectuat tragerea la sorți și au stabilit cum va arăta tabloul feminin de la această ediție, care se va desfășura în perioada 23 martie – 4 aprilie.
Ce adversare are Simona Halep la WTA Miami
Simona Halep va fi a treia favorită de la Miami Open și va avea liber în turul I. În a doua rundă, românca va da peste Caroline Garcia (27 de ani, 51 WTA) sau o jucătoare venită din calificări.
În turul trei, Halep s-ar putea întâlni cu americanca Cori Gauff (17 ani, 36 WTA) sau cu letona Anstasija Sevastova (30 de ani, 57 WTA). În optimi, Halep se poate întâlni din nou cu poloneza Iga Swiatek (19 ani, 16 WTA), iar în sferturi ar urma să joace cu ucraineanca Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA) sau cu cehoaica Petra Kvitova (31 de ani, 10 WTA).
Semifinala ar putea s-o aducă pe Simona Halep față în față cu principala favorită, australianca Ashleigh Barty (24 de ani, 1 WTA), campioana din 2019.
Pe partea de jos, japoneza Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) este principala favorită și ar putea juca în finală cu Simona Halep. Alte jucătoare importante sunt Sofia Kenin (22 de ani, 4 WTA), Karolina Pliskova (29 de ani, 6 WTA), Bianca Andreescu (20 de ani, 9 WTA) sau Garbine Muguruza ( 27 de ani, 13 WTA).
Posibilul traseu al Simonei Halep la Miami Open
- turul 1: -
- turul 2: Caroline Garcia/ jucătoare din calificări
- turul 3: Cori Gauff / Anstasija Sevastova
- optimi: Iga Swiatek
- sferturi: Elina Svitolina/Petra Kvitova
- semifinală: Asleigh Barty
- finală: Naomi Osaka
Cu cine au picat româncele la WTA Miami
Irina Begu (30 de ani, 74 WTA) va juca în runda inagurală cu rusoaica Anna Kalinskaya (22 de ani, 72 WTA), care a primit un Wild Card, în timp ce Sorana Cîrstea (30 de ani, 66 WTA) va evolua în primul meci contra americancei Katrina Scot (16 ani, 443 WTA)
Premii mai mici la WTA Miami 2021
După ce turneul din 2020 nu s-a ținut din cauza pandemiei de coronavirus, americanii au decis să scadă drastic valoarea premiilor, de la 16,7 milioane de dolari la 3,34 milioane.
Astfel, campioana va lua doar 300.000 de dolari, spre deosebire de 1,354 milioane, cât i s-a acordat în 2019 lui Ashleigh Barty.
Organizatorii au decis însă să le ajute pe jucătoarele mai slab cotate, astfel că au mărit premiile pentru cele care ies în primul tur, de la 8.775 de dolari la 10.000.
- Turul 1: 10.000$
- Turul 2. 16.000$
- Turul 3: 26.000$
- Sferturi: 61.000$
- Semifinale: 165.000$
- Câștigătoare: 300.110$
1000 de puncte WTAva primi jucătoarea care va câștiga turneul. Finalista va lua 600
{{text}}