Valentin Mihăilă (21 de ani) a explicat cum a „pregătit terenul” înainte ca Parma să îl transfere pe Dennis Man (22) de la FCSB.
Transferat de Parma în toamna anului trecut, Valentin Mihăilă a reprezentat un factor extrem de important în acomodarea lui Dennis Man la clubul din regiunea Emilia-Romagna, unde a ajuns în luna ianuarie.
Înainte ca transferul lui Man să fie oficializat, Mihăilă a fost întrebat de jucătorii Parmei de colegul său de la echipa națională a României, iar fostul jucător al Craiovei a avut doar cuvinte de laudă pentru Dennis.
Valentin Mihăilă: „Colegii m-au întrebat de Man”
„Eram la antrenament când am primit vestea transferului. Bine, existau deja zvonuri că va veni și colegii mă întrebau de el, ce fel de jucător e, cu ce picior lovește mingea. Le-am explicat că este un jucător tehnic, cu viteză destul de bună și cu calitate. Apoi le-am arătat niște videoclipuri cu el și mi-au zis că-l așteaptă”, a declarat Mihăilă într-un interviu acordat frf.ro.
În Italia suntem nevoiți să ne apărăm pentru că întâlnim echipe foarte puternice. Sper ca pe viitor să o fac cât mai bine, iar cei de acolo să fie mulțumiți de mine - Dennis Man, Parma
344 de minutea adunat Dennis Man la Parma, în 9 meciuri. A reușit o pasă de gol și nu a înscris până acum
3 goluri și 2 pase decisiveare Mihăilă la Parma, în 13 apariții (605 de minute în total)
{{text}}