Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Salt spectaculos în clasamentul WTA pentru Jaqueline Cristian, după sfertul de finală de la Sankt Petersburg

Jaqueline Cristian, la Sankt Petersburg // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 martie 2021

Jaqueline Cristian (22 de ani) figurează pe poziția 140 în cea mai nouă ierarhie WTA, anunțată luni, 22 martie.

La 22 de ani, sportiva din România traversează cea mai bună perioadă a carierei. Parcursul bun de la turneul din Sankt Petersburg, unde a ajuns în sferturile de finală, i-a adus un salt spectaculos în clasamentul WTA. Jaqueline a urcat 20 de poziții, până pe 140, având 574 de puncte.

Este pentru prima dată în carieră când Jaqueline trece de locul 150 în clasamentul celor mai bune jucătoare ale lumii. La Sankt Petersubrg, românca a reușit o mare surpriză, eliminând-o pe letona Jelena Ostapenko (23 de ani, #54 WTA) în runda optimilor, scor 6-3, 7-6 (9).

VIDEO: Jaqueline Cristian, victoria carierei în fața lui Ostapenko


Patru jucătoare din România în TOP 100 WTA

În fața lui Jaqueline, în clasamentul WTA se află 7 românce: Simona Halep (locul 3), Patricia Țig (#63), Sorana Cîrstea (#66), Irina Begu (#74), Ana Bogdan (#102), Irina Bara (#136), Mihaela Buzărnescu (#137).

Citește mai multe știri din tenis:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.