Sporturi   •   Tenis   •   MIAMI

Simona Halep, de neoprit și cu mingea de fotbal! Jucătoarea de tenis a uluit pe stadionul din Miami: „Noul meu record”

Simona Halep, pe „Hard Rock Stadium” // foto: captură Instagram @ simonahalep

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 martie 2021

Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA) a demonstrat că se descurcă excelent nu doar cu mingea de tenis, cât și cu cea de fotbal.

În așteptarea turneului WTA de la Miami, Simo a dat dovadă de măiestrie cu mingea de fotbal la picior. Sub privirile antrenorului Artemon Apostu-Efremov, jucătoarea de tenis a jonglat cu mingea, pe stadionul „Hard Rock” din Miami Gardens.

Simona Halep, uluitoare cu mingea de fotbal


Simona a reușit să țină mingea în aer timp de 50 de secunde, spre uimirea celor prezenți pe arenă. „Noul meu record”, a scris Halep în descrierea videoclipului.

Numărul 3 mondial, Simona Halep va fi a treia favorită de la Miami Open și va avea liber în turul 1. În a doua rundă, românca va da peste Caroline Garcia (27 de ani, 51 WTA) sau o jucătoare venită din calificări.

În turul trei, Halep s-ar putea întâlni cu americanca Cori Gauff (17 ani, 36 WTA) sau cu letona Anstasija Sevastova (30 de ani, 57 WTA). În optimi, Halep se poate întâlni din nou cu poloneza Iga Swiatek (19 ani, 16 WTA), iar în sferturi ar urma să joace cu ucraineanca Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA) sau cu cehoaica Petra Kvitova (31 de ani, 10 WTA).


Semifinala ar putea s-o aducă pe Simona Halep față în față cu principala favorită, australianca Ashleigh Barty (24 de ani, 1 WTA), campioana din 2019.

Pe partea de jos, japoneza Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) este principala favorită și ar putea juca în finală cu Simona Halep. Alte jucătoare importante sunt Sofia Kenin (22 de ani, 4 WTA), Karolina Pliskova (29 de ani, 6 WTA), Bianca Andreescu (20 de ani, 9 WTA) sau Garbine Muguruza ( 27 de ani, 13 WTA).

Citește mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.