În sfârșit, l-a enervat ceva și pe președintele federației de handbal! Nu ce trebuia, dar nu contează, important este să vadă populația că îți umfli mușchii la dușmanii din Nord
Președintele Alexandru Dedu la aeroport, la revenirea din Muntenegru. "Să le fie rușine!", spune cătrănit conducătorul handbalului românesc, și preț de o clipă te gândești că omul a înțeles că așa nu se mai poate. Nici vorbă.
Alimentat de întrebările reporterilor, Dedu le bătea obrazul norvegiencelor care se îndoiseră de corectitudinea româncelor și muntenegrencelor. "De la oamenii din Nord ne așteptăm la un alt tip de comportament".
Feriți-vă de colectivul de specialiști!
Hai că le-a zis-o dacul liber vikinguțelor ăstora obraznice! Și pentru ca pirueta să fie completă, președintele ne-a mai dat o veste mare. Un colectiv de specialiști va analiza prestația brigăzii daneze de la înfrângerea cu Norvegia și mai mult ca sigur FRH va înainta o notă de protest la Federația Internațională.
Maamă, să îi vezi pe ăia cum o să dea din colț în colț! Vestea proastă este că și dacă vor da din colț în colț rezultatul va rămâne neschimbat. Dar dă bine la populație să te faci că îți încordezi mușchii.
Ce uită Birtalan
Ștefan Birtalan și Vasile Stângă îi cer demisia președintelui Dedu. Dublu campion mondial și medaliat olimpic, Birtalan amintește că echipa lui Cristian Gațu, de care era apropiat, a fost înlăturată de la conducerea federației pe motiv că era depășită. Și că schimbarea în bine promisă de tinerii care i-au înlocuit nu a venit. Dimpotrivă, căderea în gol a continuat.
Ce evită să spună Birtalan este că degradarea handbalului românesc a început și a devenit o certitudine tocmai în cei aproape 20 de ani cât Gațu a guvernat handbalul.
Mai ales cel masculin, acolo prăbușirea a fost de dimensiuni cosmice. Acesta-i adevărul, oricât de neplăcut ar suna pentru cei iremediabil îndrăgostiți de generațiile cvadruplilor campioni mondiali. Mă număr printre ei.
Alergând printre numere
Ștefan Birtalan identifică numărul redus de sportivi legitimați printre cauzele principale ale rezultatelor rușinoase ale echipelor naționale. Oferă el și un număr, 5.000 de practicanți cu acte ai handbalului. Prin comparație, adaugă Birtalan, Franța are un milion. Încercăm să verificăm.
Site-ul FRH, atrăgător grafic și prietenos cu vizitatorul ("Unde îmi duc copilul la handbal?") nu ne lămurește. Nespecificat pe site-ul oficial, dar susținut în fața Ministerului Sportului (care decide și finanțarea funcție de cuantumul legitimaților), numărul vehiculat de FRH ar fi de 7.500 de sportivi. Seniori, juniori, copii laolaltă.
Cantitate sau calitate?
Nici milionul de handbaliști ai Franței nu e documentat cu date oficiale, dar și dacă numărul acestora ar fi la jumătate am avea un raport de 1/100 între ai noștri și ai lor. Chiar ținând cont că România are o populație de 3 ori și jumătate mai mică decât a Hexagonului, tot ne găsim într-un raport rușinos. Cam la fel stau lucrurile în comparația cu țările nordice.
Norvegia sau Danemarca, fiecare cu peste 100.000 de practicanți la populații sub 6 milioane. Au de 20 de ori mai mulți jucători decât noi la o populație de trei ori mai mică. Susținătorii calității în dauna cantității vor oferi contraexemplul Muntenegrului, țară cu 600.000 de locuitori.
Și care ne cam bate pe la toate sporturile de echipă. Unde este adevărul? Păi, în ce ne privește, este că noi stăm prost și la calitate, și la cantitate.
Mariana Tîrcă, recordmena selecțiilor și a golurilor înscrise pentru națională, a sintetizat situația cu o claritate și o luciditate care o recomandă pentru a fi ignorată de cei la putere.
Avem un joc foarte lent, previzibil. Aceste jucătoare care vin la națională au valoare, dar noi nu le ajutăm punându-le în valoare calitățile. Noi nu avem un joc de echipă, ci unul subordonat unei jucătoare. Tot respectul pentru Cristina, dar avem nevoie de o echipă națională. (...) Este nevoie de un joc elaborat, să apară finalizare pe toate posturile. În apărare jucăm același clasic 6-0, învechit. Dacă nu vom încerca să monitorizăm jucătoarele tinere de valoare și să avem curajul și încrederea să le lăsăm să joace, să le integrăm în națională, nu vom mai avea niciodată echipă! - Mariana Tîrcă la Realitatea TV
Curios, concluziile doamnei Tîrcă seamănă uneori până la identificare cu impresiile noastre, ale nespecialiștilor. Curios sau dureros? Ar fi aceasta o întrebare nu doar pentru președintele Dedu, ci și pentru Steluța Luca și Cristina Vărzaru, de asemenea mari jucătoare în naționala României și principalele lui colaboratoare la federație.
A auzit cineva de vreo inițiativă sau luare de poziție a Steluței Luca sau a Cristinei Vărzaru în afară de a-l susține pe Dedu la alegeri și de a fi împotriva Narcisei Lecușanu?
{{text}}