Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21 - UNGARIA U21

Adrian Mutu e nașul maghiarilor » Zoltan Gera, selecționerul Ungariei U21, palmares extrem de slab în fața României

Adrian Mutu (42 de ani) la EURO 2008

Articol de Răzvan Luțac   —  vineri, 26 martie 2021

Adrian Mutu (42 de ani), selecționerul echipei naționale de tineret, a purtat numărul 10 la Euro 2008 și are un bilanț pozitiv împotriva naționalei Ungariei și a echipelor de club din țara vecină. În schimb, selecționerul Ungariei U21, Zoltan Gera (41 de ani), numărul 10 la Euro 2016, are 0 victorii contra României din 3 încercări.

Partida de pe 27 martie ne oferă o întâlnire neașteptată între doi fotbaliști care au reprezentat elita naționalelor României și Ungariei în ultimele două decenii. Atât Adi Mutu, cât și Zoltan Gera au jucat în campionate puternice ale Europei, au marcat zeci de goluri pentru selecționate și au jucat măcar la un turneu final. În care au purtat numărul 10 (Mutu - Euro 2008, Gera - Euro 2016).

Adrian Mutu vs. Zoltan Gera, față în față la EURO U21

Sâmbătă, ei se întâlnesc într-un duel al tinerilor antrenori la primul turneu final ca selecționeri. Totuși, românul Mutu are un ascendent moral. A fost mai mereu victorios în fața maghiarilor. Pe când Gera n-a reușit să bată niciodată reprezentativa noastră. 


Trei momente în care Adrian Mutu i-a subordonat

1. I-a bătut și la U21

Pe 13 octombrie 1998, generația post-Euro U21, din care făceau parte nume noi, precum Chivu și Mutu, a întâlnit Ungaria în următoarele preliminarii. Chiar la Budapesta! Adi Mutu a jucat și a fost integralist. România a învins cu 2-1, goluri marcate de Alin Stoica (59) și Pancu (67), după ce gazdele conduseseră la pauză (Ferenczi 29). Echipa noastră: T. Lung - Fl. Dumitru, Lincar, Chivu, Lăcustă - Bundea (52 Luca), Alin Stoica (89 Iordache), Tararache (cpt.), G. Coman - Mutu, Pancu (74 Aliuță).

2. A egalat recordul lui Hagi


La seniori, Mutu a jucat de două ori contra Ungariei. Prima oară într-o victorie cu 2-0 în septembrie 2001. A doua oară, când i-a egalat recordul de goluri la națională lui Hagi, 35. A făcut 1-1 din penalty la Budapesta, într-un meci încheiat 2-2 după reușita lui Chipciu

3. Trei goluri contra lui Debrecen

Mutu nu a iertat echipe din Ungaria nici în cariera de club. Astfel, el a marcat o dublă contra lui Debrecen în Europa League pe când juca la Fiorentina (4-3 în deplasare). Ambele goluri, înscrise la Budapesta, au venit în prima repriză. Apoi, la retur, a mai înscris o dată. Cu capul. Meciul s-a terminat 5-2.

Trei meciuri în care Zoltan Gera n-a reușit să ne învingă

1. L-am bătut cu Mihuț și Tibor Moldovan

În 2004, România a întâlnit Ungaria în Cipru, la Nicosia, într-un meci care nu este inclus în palmaresul FIFA al celor două echipe naționale. Mihuț, Dănciulescu și Caramarin au marcat cele 3 goluri ale României, care a învins adversara, cu Gera integralist, la scor de neprezentare. Selecționata noastră avea jucători care nu erau obișnuiți ai loturilor, pecum Mihuț, George Curcă, Stelian Stancu sau Tibor Moldovan. Ultimul a renunțat la cercel special pentru convocarea de la echipa națională! 

2. Înfrânt de Ghioane

Unul dintre jucătorii păstrați în naționala din Cipru și la următorul meci cu Ungaria, din 2009, a fost Tiberiu Ghioane. Golul său a stabilit scorul final al meciului amical cu Ungaria de la Budapesta, 1-0, în care a jucat din nou Gera. De data asta, partida a fost păstrată în palmares.

3. Au egalat după ce a ieșit de pe teren

În 2014, Zoltan Gera a fost condus de România până când el a ieșit de pe teren (minutul 77). Abia după a egalat Dzsudzsak (1-1). România s-a calificat la Euro, la fel s-a întâmplat și cu Ungaria. Gera a jucat la turneul final.

Zoltan Gera a strâns 97 de selecții în tricoul Ungariei

Ultimele 13 meciuri ale Ungariei: o victorie, 10 înfrângeri

Ungaria vine după o serie catastrofală, în care n-a jucat preliminarii, doar amicale, a bătut numai Rusia și a pierdut în 10 din ultimele 13 partide. Chiar și în formulă completă, Ungaria n-a impresionat până la acest Campionat European. Cu Germania a rezistat, ce-i drept, mai bine de o oră, chiar dacă a luat 3 goluri în final. Însă până la acest Euro, în ultimele 13 partide întinse pe durata ultimilor 3 ani, maghiarii au învins doar Rusia. Și au pierdut de 10 ori!

Au pierdut ultimele 5 partide din preliminariile Euro 2019, terminând grupa abia pe locul 4. Printre înfrângeri, pe lângă așteptate 0-3 în Belgia sau 0-1 în Suedia, micii maghiari au încasat-o până și de la Malta (1-2). Apoi, în amicale, au reușit un 0-0 cu adversara noastră din grupă, Danemarca. Dar au pierdut împotriva Croației (1-4), Norvegiei (0-3) sau Sloveniei (0-1). Unica victorie a venit târziu, pe 13 noiembrie 2020, 2-0 cu Rusia.

4 înfrângericonsecutive legase Ungaria în 2013, ultima oară când, la nivel de U21, pierduse două partide la rând până la seria catastrofală din 2018-2020

VIDEO. Adrian Mutu: „Poate meritam mai mult!”

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.