Nationala

Echipa națională a pierdut un internațional crescut de Paris Saint-Germain

Virgiliu Postolachi (21 de ani)

Articol de Răzvan Butcaru  —  vineri, 26 martie 2021

Virgiliu Postolachi (21 de ani) a debutat în echipa națională a Republicii Moldova în partida cu Insulele Feroe, scor 1-1, în preliminariile Cupei Mondiale din Qatar.

Virgiliu Postolachi s-a decis și a acceptat prima convocare de la Republica Moldova. FRF a încercat să îl înregimenteze pe tânărul atacant pentru echipa națională a României, dar UEFA nu l-a declarat eligibil pentru a evolua sub „tricolor”.

Virgiliu Postolachi a debutat pentru Republica Moldova

Pe stadionul Zimbru din Chișinău s-a disputat partida dintre Republica Moldova și Insulele Feroe. Scorul a fost deschis de Ion Nicolaescu, la prima fază importantă a meciului, iar Meinhard Olsen a restabilit egalitatea pe tabelă cu 10 minute înainte de fluierul final. În minutul 72, selecționerul italian Roberto Bordin l-a aruncat în luptă și pe Virgiliu Postolachi, care a bifat primele minute la „tricolorii” de peste Prut.

Virgiliu Postolachi s-a născut în Republica Moldova, dar s-a stabilit în Franța alături de părinți. Jucătorul a fost crescut la academia lui Paris Saint-Germain, iar în prezent evoluează pentru Vendsyssel, locul 10 în a doua ligă din Danemarca. Postolachi a anunțat de mai multe ori că își dorește să evolueze pentru România și a obținut cetățenia română în 2018, însă probleme juridice nu i-au permis să evolueze în tricoul echipei naționale. Până la urmă, a acceptat convocarea venită din Republica Moldova după ce a refuzat de câteva ori în trecut.

Virgiliu Postolachi a evoluat în perioada 2013-2017 la academia lui Paris Saint-Germain FOTO Imago

400 de mii de €este cota de piață a lui Virgiliu Postolachi

3 goluria marcat atacantul din Republica Moldova pentru echipele de juniori ale lui PSG

VIDEO. Paris Saint-Germain, lansare spectaculoasă a tricoului produs de Jordan pentru sezonul 2020/21

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.