Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cătălin Hîldan Jr., în lotul lui Dinamo pentru „meciul salvării” cu Dinamo Kiev » L-au impus cei de la DDB?

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 26 martie 2021

Dinamo București a plecat în capitala Ucrainei pentru a disputa amicalul cu Dinamo Kiev, formația pregătită de Mircea Lucescu, iar în lotul „câinilor roșii” se regăsește și Cătălin Hîldan Jr, nepotul „Unicului Căpitan” din Ștefan cel Mare.

Dinamoviștii au plecat în această dimineață spre Kiev, pentru a disputa amicalul numit „meciul salvării” de fanii-acționari din programul DDB. Cătălin Hîldan Jr. s-a aflat printre cei 20 de jucători convocați de Gheorghe Mulțescu pentru meciul cu Dinamo Kiev, iar Marin, tatăl lui Cătălin Hîldan, face parte din delegația trupei din Ștefan cel Mare și va fi prezent la duelul de pe stadionul „Valeriy Lobanovskyi”.

Cătălin Hîldan Jr., convocat de DDB pentru amicalul cu Dinamo Kiev?

Emil Ursu, antrenorul lui Dinamo B, a dezvăluit la GSP Live că fanii-acționari din DDB i-au impus să îl utilizeze pe Cătălin Hîldan Jr. la echipa a doua a clubului din Ștefan cel Mare. Tehnicianul a mai spus că va demisiona și a relatat că a fost amenințat de unii suporteri dinamoviști. Suporterii ar putea să fie și în spatele convocării lui Hîldan Jr. pentru amicalul cu Dinamo Kiev. 


Cătălin Hîldan Jr. a fost aplaudat de suporterii dinamoviști din tribune la un „Derby de România” disputat pe 11 august 2013 (Dinamo - FCSB 1-2)

Emil Ursu: „DDB m-a forțat să îl folosesc pe Cătălin Hîldan”

„DDB m-a forțat să folosesc un jucător. Pe Cătălin Hîldan. Eu sunt crescut la Dinamo, iubesc Dinamo, nu o să vorbesc niciodată urât de Dinamo. Am fost în galeria lui Dinamo timp de 6 ani, am crescut în acest club și clubul Dinamo m-a ridicat ca om. Acolo m-am realizat. Nu pot folosi jucători care nu merită să joace. Am avut o discuție cu unul dintre cei care conduc DDB acum două săptămâni, a venit pentru o discuție în particular cu mine. 

Mi-a spus că trebuie să îl forțez pe Cătălin Hîldan să joace. Eu îl stimez pe nea Marin Hîldan, am jucat contra lui Cătălin Hîldan și l-am și antrenat, am respect pentru el din toate punctele de vedere. Dar ca un jucător să joace la echipa a doua, trebuie să fie cel mai bun la juniori. Atunci cu drag îl promovez și îl bag la echipa a doua. 


Am zis că în momentul de față nu poate să joace la echipa a doua, dar ce pot să fac pentru el este să îl las să se antreneze cu mine la echipa a doua și dacă mă ajută rezultatele, să îl debutez și să îi dau drumul ușor-ușor, să prindă încredere în el. Eu vă spun, e un copil care mi se pare foarte timid, foarte trist când vine la antrenament, e puțin marginalizat, mai ales de când l-au chemat să se antreneze cu prima echipă. 

Eu înțeleg, Cătălin Hîldan e simbolul lui Dinamo, cei din DDB, din galerie, știu asta. Dar cei născuți în 2002, 2003, 2004 nu interpretează așa. Ei vor să joace, se consideră mai buni decât el și vor să fie ei luați la antrenamentul primei echipe”, a spus Ursu la GSP Live.

Lotul lui Dinamo pentru meciul cu Dinamo Kiev

  • Aleksander Mitrovic 
  • Deian Sorescu 
  • Geani Crețu 
  • Florin Bejan 
  • Marco Ehmann 
  • Ricardo Grigore 
  • Cătălin Hîldan Jr.
  • Antonio Bordușanu 
  • Cristian Ionescu 
  • Janusz Gol 
  • Alexandru Răuță 
  • Claudiu Stan 
  • Valentin Borcea 
  • Diego Fabbrini 
  • Ahmed Bani 
  • Jonathan Morsay 
  • Andreas Mihaiu 
  • Robert Moldoveanu 
  • Andrei Blejdea 
  • Ionuț Măgureanu

VIDEO. Emil Ursu îi acuză pe cei din DDB: „M-au forțat să-l bag pe Hîldan! Am primit amenințări pe telefon”

Citește și alte știri din fotbalul intern:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.