Nationala

Adrian Mutu, optimist înainte de meciul cu Ungaria: „Va fi un derby, dar suntem echipa mai valoroasă”

Adrian Mutu, selecționer România U21

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 26 martie 2021

Adrian Mutu (42 de ani), selecționerul echipei naționale U21 a României, a susținut o conferință de presă înainte de al doilea meci din grupele de la Campionatul European U21, cu Ungaria. 

  • Ungaria U21 - România U21 se joacă sâmbătă, 27 martie, de la ora 19:00. 

„Meciul va avea o încărcătură foarte mare. Derby-ul rămâne derby pentru noi, așa îl vedem, un meci foarte greu. Sunt sigur că Ungaria va juca cu multă ambiție, așa cum o vom face și noi, sper să câștigăm. Eu cred că avem o echipă mai valoroasă, cred în echipa mea, sunt sigur că băieții sunt conștienți de asta. Vă spun că suntem peste ei, chiar dacă nu cu mult. 

Într-adevăr, ei au investit mult în infrastructură, în Copii și Juniori și țin să îi felicit pentru toate condițiile pe care ni le-au oferit aici, la Campionatul European, sperăm ca într-o zi să fim la acelși nivel. Am fi avut oricum un meci dificil cu ei, dar faptul că ei își joacă ultima șansă de calificare îl face și mai dificil. Suntem conștienți că dacă vom lua cele 3 puncte vom fi într-o poziție favorabilă de a ieșit din grupe, de a ne califica în Final 8”, a declarat selecționerul. 

Adrian Mutu, despre...

... strategia pentru meciul cu Ungaria: „Întotdeauna mi-a plăcut fotbalul ofensiv, asta le-am și implementat băieților, stilul nostru de joc este ofensiv. A face tot timpul faza de atac foarte bine implică să ai și un echilibru foarte bun în apărare. Cuvântul nostru de ordine în meciul de mâine va fi echilibru, atât în faza ofensivă, cât și în faza defensivă. Trebuie să jucăm cu cap, să dăm ritmul meciului și să luăm cele 3 puncte, ceea ce contează cel mai mult e victoria”.

... schimbări față de meciul cu Olanda: „Eu cred că băieții au jucat 90 de minute foarte bine cu Olanda. Așa cum spuneam, pe durata unui meci întreg se întâmplă multe lucruri. Sunt minute în care te aperi, minute în care ataci și s-a văzut din partea noastră că avem acest echilibru tactic foarte bine pus la punct. Bineînțeles că mă gândesc să fac schimbări, dar încă nu am decis nimic. Nu știu primul 11, încă am anumite dubii, dar până mâine voi pune la punct acest lucru”.

... meciul dintre România și Macedonia de Nord: „L-am văzut toți, în sală, am fost alături de echipa națională mare. În mare parte a timpului a fost la dispoziția noastră meciul, finalul a fost nebun, dar mă bucur că am reușit să luăm cele 3 puncte”.

... Ungaria - Germania 0-3: „Nu mă iau după acel meci, cunosc destul de bine și sunt sigur că mâine vom vedea altă Ungarie pe teren, mult mai ambițioasă, mai dornică de victorie, mai așezată și în faza ofensivă, mai ales că joacă acasă împotriva României, la nivel de națională cred că este un derby”.

... laudele primite: „Cred că în afara rezultatului final al unui meci, care este important pentru toată lumea, sunt și alte lucruri care îți creează o stare de confort și îți dau plăcere, precum anumite elogii. Cred că este important să ți le însușești, așa cum fac eu, dar acest lucru mă face să fiu și mai responsabil, rămân cu picioarele pe pământ”.

VIDEO Adrian Mutu: „E un derby, dar suntem echipa mai valoroasă”

>

Citește mai multe știri despre România U21:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.