La acest 3-2 cu Macedonia de Nord cel mai important aspect e rezultatul. Faptul că "tricolorii" au pornit cu dreptul în preliminariile CM 2022, ba și în condițiile în care au aliniat o garnitură mai tânără decât de obicei și mai dispusă să joace. Să nu temporizeze, să nu se ascundă.
Notând că Ov. Popescu și Mihăilă au debutat în tricoul naționalei, dar și că Fl. Tănase, Mihăilă și Ianis au înscris primele lor goluri pentru România, chiar putem vorbi, fie și cu rezerve, despre un suflu nou. Datorat lui Rădoi, adeptul declarat al unui fotbal deschis, mai generos, cu accent pe ofensivă.
Numai că stilul respectiv e o armă cu două tăișuri. Dacă vreți, un bumerang. S-a văzut și joi, când România s-a descurcat mulțumitor spre bine în atac și slab spre dezamăgitor în apărare. Unde tocmai căpitanul Chiricheș, altminteri, autorul excelentei pase din care a marcat Fl. Tănase pentru 1-0, a decepționat cel mai tare. Urmare a unor erori în lanț, naționala s-a trezit egalată în doar două minute, 83 și 84, după ce se detașase la 2-0 și părea cu sacii în căruță! E inadmisibil ca o echipă cu pretenții să pățească așa ceva.
Din păcate, s-a ajuns aici deoarece, în loc să încerce să înghețe jocul, să conserve avantajul, Rădoi a cerut același fotbal riscant. Îndrăzneț, dar hazardat, care expune. El s-a pripit în momentul în care, minutul 76, a operat 3 schimbări la 2-0! Corect, unul dintre cei 3 introduși, Hagi jr., va reuși golul victoriei. Nu se recomanda însă, părerea tuturor specialiștilor, să se umble la o garnitură lipsită de probleme deosebite. Pe care Rădoi n-a făcut altceva decât s-o destabilizeze. S-o dea peste cap.
În măsura în care un succes trebuie lăudat, să lăudăm acest 3-2. În paralel, să admitem însă, spre a nu ne fura căciula singuri, că el a însemnat și multă suferință. Fără să mi-o luați în nume de rău, nu împărtășesc entuziasmul celor care au comentat meciul la ProTV și nu știu să răspund la întrebarea dacă "tricolorii" meritau să câștige partida cu nord-macedonenii? Deși arbitrul portughez i-a refuzat lui Fl. Tănase, faultat în careu de Muslui, un penalty clar în prelungirile reprizei 1.
Dac-aș răspunde da, ar trebui să uit că adversarii și-au creat mai multe ocazii de gol, cele irosite de Nestorovski (8, 37) și Elmas (32) fiind monumentale. Timp de o oră, ei au fost cu ratările și noi cu golurile! Iată de ce afirm că băieții noștri au pus osul, n-au stat degeaba, dar și că au avut noroc. Iar norocul e ca ulciorul. Merge la apă cât merge și apoi se crapă.
În sfârșit, felicitări lui Mihăilă, cel mai bun de pe teren, impetuos, irezistibil. Dar și o nedumerire legată de el: de ce a trebuit să se accidenteze Fl. Coman pentru ca Rădoi să apeleze la ex-craiovean?! Pe lângă observația că Man, din dorința de a se remarca, n-a finalizat ca lumea nicio acțiune, ar mai rămâne de dezlegat o enigmă. Cum de N. Stanciu impresionează mereu la Slavia și nu convinge niciodată la națională?!
În cazul în care consideră c-am fost prea aspru cu ei și cu evoluția lor, Rădoi și jucătorii lui sunt invitați să mă contrazică duminică, în duelul cu nemții. Sincer, m-aș bucura. z
{{text}}