Gigi Becali, 62 de ani, patronul FCSB, consideră că echipa națională ar trebui construită în jurul golgeterului din Liga 1, Florin Tănase (26, mijlocaș ofensiv), autorul primului gol din partida România - Macedonia de Nord 3-2.
De asemenea, Becali este de părere că Tănase nu trebuia înlocuit în meciul de joi seară. Rădoi l-a schimbat pe „decarul” lui FCSB în minutul 72, la scorul de 2-0 pentru „tricolori”, cu Ianis Hagi, cel care a adus victoria reprezentativei noastre în minutul 86, întrucât Macedonia de Nord reușise între timp să egaleze la 2.
Gigi Becali, după România - Macedonia de Nord 3-2: „Echipa trebuie începută cu Florin Tănase”
„Mirel e pe drumul bun. El nu lua jucători de la FCSB să nu zică lumea că lua de la nașul său. Dacă Mirel face bine, noi, în doi ani, ne batem cu marile puteri ale Europei. Avem Olaru, Moruțan, Cicâldău, Șut, Man, Coman, Tănase, Mihăilă. Peste un an nu o să aibă ce să facă.
Eu zic că Tănase trebuie să fie primul jucător pe listă. Așa cred eu. Cred că și Mirel a văzut asta. Primul, scrii Tănase, și după faci altceva, eu așa zic. Nu se putea echipa națională fără Tănase. Chiar pe final, dacă nu mai alerga așa de tare, știa să stea în teren, să paseze bine. Așa domini adversarul. Dacă nu ai valori în teren, nu ai cum să ții mingea. Închizi jocul cu mingea la tine, dacă nu ții mingea, degeaba o recuperezi”, a declarat Becali pentru as.ro.
O să fie greu să facă selecția, sunt prea multe valori. O să vedeți voi. Moruțan și Olaru trebuiau să fie la echipa mare de acum. O să fie naționala formată din jucători de la FCSB. O să vedeți
- Gigi Becali, patron FCSB
- În toamna trecută, când România pierdea 3 meciuri consecutive, cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) și Austria (0-1), Becali i-a cerut public demisia finului Rădoi. Mirel i-a răspuns dur fostului său patron la vremea respectivă - detalii, pe larg, AICI!
Programul României în luna martie:
- 28 martie 2021: România - Germania
- 31 martie 2021: Armenia - România
{{text}}