La prânz, victoria contra Ungariei părea normală. Normală fiindcă maghiarii au 8 absenți la acest Euro și aliniază, per total, o echipă sub a noastră.
La pauză, succesul era întărit de un roșu primit de maghiari.
Însă fotbalul acționează șiret. Și are complici. Letargia noastră, cu Olaru de nerecunoscut. Arbitrul, de care vor vorbi suficient alții. Obrăznicia lui Marin, una deloc sănătoasă azi. Un gol maghiar venit de nicăieri.
În minutul 60, victoria nu mai era normală. Era mare. Și creștea invers ceasului.
Și-atunci am prins curaj. Și zâmbet. Mățan, nevăzut, a marcat un gol memorabil. Adi Petre, cel ce cară un sac de critici de un an de zile, era să se debaraseze de el. Era semnalul.
În minutul 87, numai el știe cât s-a străduit!, a lovit cine merita mai mult. Alex Pașcanu.
Da, o să spuneți că sunt subiectiv. Da, sunt! Numai Alex știe câte goluri la mustață a ratat la U21. S-a apropiat de el tiptil, tiptil, până când portarul olandez i-a scos golul gata făcut cu fruntea.
A fost semnul că azi o să fie decisiv. Și a fost.
Băiatul plecat de la Bogdănești de Vaslui*, crescut la Leicester și exilat de CFR în Spania a arătat că merită mai mult.
Și ne-a adus 3 puncte care ne dau speranțe.
Da, Olanda-Germania începe la 10. Da, oricum ar fi, avem încă a treia șansă la calificare.
Însă acum 6 luni nu eram aici. Ungaria, cea care l-a scos pe Szoboszlai și a investit în fotbal proporțional cu decăderea noastră, cea care merge la un Euro pe care noi îl privim la TV deși se joacă și-n Vatra Luminoasă, ne părea favorită.
De Olanda și de Germania nici nu vorbim.
Așa că bucurați-vă. E o generație care va juca pentru o calificare în sferturile de finală. Și e a doua la rând.
Și ar fi trist să ne culcăm în seara asta cu gândul că oricum ne bate Germania U21.
{{text}}