Mihai Iosif, 46 de ani, antrenorul Rapidului, e încrezător că giuleștenii pot promova în Liga 1 la finalul acestui sezon.
- Astăzi a avut loc ultima etapă a sezonului regulat din Liga 2, în care 11 echipe aveau șanse la play-off.
- Rapid avea nevoie de 3 puncte cu Metaloglobus pentru a fi sigură de play-off, iar trupa lui Iosif s-a impus cu un spectaculos 4-2.
„Simt bucurie, emoție, sunt foarte fericit. La Rapid așa e mereu, când e bine e petrecere, când e rău e înmormântare. Poate în iarnă toți am fost infatuați, inclusiv eu, și am crezut toți că suntem în play-off fără să mai jucam.
A fost o tensiune extraordinară azi. Metaloglobus a așezat foarte bine echipa, chiar dacă a avut mulți absenți. Suntem mulți de tot, la Rapid trebuie să fim o familie. Asta a fost singura problemă când nu am reușit, nu am fost uniți.
Știam că vin suporterii lângă noi, presupuneam, această victorie le este dedicată, ei suferă extraordinar. Nu știu dacă voi rămâne și în play-off, verbal da, dar altele sunt tragediile, e pandemie, mor copiii, altele sunt nedreptățile vieții”, a declarat Iosif la final.
În stilu-i caracteristic, Iosif a încheiat flash-interviul cu două versuri: „De-o vrea lumea, de n-o vrea, Rapidul va promova!”.
Știm componența play-off-ului din Liga 2
Echipele care au prins un loc de play-off după ultima etapă sunt: FC U Craiova, Călărași, Mioveni, Rapid, Csikszereda și ASU Poli. Printre scorurile ultimei etape din Liga 2 se numără victoria lui CS Mioveni în fața lui Aerostar Bacău (5-1) și meciul câștigat de Rapid pe terenul lui Metaloglobus (4-2).
Clasament Liga 2: cum arata primele 6 locuri
- 1. Craiova - 35p
- 2. Călărași - 34p
- 3. Mioveni - 33p
- 4. Rapid - 33p
- 5. Csikszereda - 32p
- 6. ASU Poli - 32p
{{text}}