Liga 2

Ce urmează în Liga 2 » Cum se promovează, cine pică + toate detaliile despre schimbările din play-off și play-out

+22 Foto
Petrolul și U Cluj au ratat play-off-ul / FOTO: facebook.com/official.fcpetrolul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 28 March 2021

FC U Craiova, Dunărea Călărași, Mioveni, Rapid, Csikszereda și ASU Poli sunt marile câștigătoare ale sezonului regulat de Liga 2, cele 6 urmând a evolua în play-off-ul pentru promovare. GSP vă prezintă ce va urma în cel mai nebun sezon din B.

Primele şase clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off în care partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1. 

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-off-ului se va face luni, la sediul FRF, începând cu ora 11:00, pe baza Tabelei Berger pentru şase echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului regular. 

Toate echipele calificate în play-off vor intra cu punctajul acumulat la finalul sezonului regular!

Componența play-off-ului:

  • 1. FC U Craiova - 35p 
  • 2. Călărași - 34p 
  • 3. Mioveni - 33p 
  • 4. Rapid - 33p 
  • 5. Csikszereda - 32p 
  • 6. ASU Poli - 32p

Sistemul din play-out: două grupe

Echipele din play-out-ul Ligii 2 vor fi împărțite în două grupe a câte şapte echipe:

  • Grupa A: Farul, Metaloglobus, U Cluj, Comuna Recea, Ripensia, Slatina, Pandurii 
  • Grupa B: Viitorul Tg. Jiu, Petrolul, Gloria Buzău, Chiajna, Unirea Slobozia, CSM Reșița, Aerostar Bacău

În fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 și 7, iar cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manşă pentru menținerea în Liga 2. 

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-out-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru opt echipe, numărul corespunzător fiecărei formații fiind stabilit prin tragere la sorți. Toate echipele calificare în play-out vor intra cu punctajul acumulat la finalul sezonului regular.

Cum au sărbătorit jucătorii Rapidului calificarea în play-off

>

Csikszereda, hora bucuriei pe teren după accederea în play-off

>

Citește mai multe știri din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.