Mihai Iosif a revoluționat Rapidul și a obținut a doua victorie consecutivă de la revenirea pe banca giuleștenilor ca A1. După partida câștigată cu Dunărea Călărași, 4-0, Rapid a învins-o și pe Metaloglobus, 4-2, și s-a calificat în play-off.
La finalul confruntării din Pantelimon, antrenorii celor două formații au tras concluziile. Evident, Iosif fericit și pregătit de bătălia pentru promovare, iar Gabriel Manu, tehnicianul lui Metaloglobus, dezamăgit de ratarea obiectivului.
Mihai Iosif, după Metaloglobus - Rapid 2-4: „Toți rapidiștii trebuie să sărbătorească”
„Am depins doar de noi, acesta a fost un avantaj. A fost greu, pentru că în iarnă am fost infatuați crezând că vom intra în play-off fără să mai jucăm. Am avut emoții, n-am luat sub nicio formă meciul în râs, mai ales că era un teren sintetic”, declarat Iosif la final.
Am dominat jocul de la un cap la celălalt, victoria e meritată. A fost greu pe sintetic, dar ne-am adaptat. Pe suporteri i-am auzit de când am ieșit pe teren, sper să se dea drumul cât mai repede fanilor în tribune
Cătălin Hlistei, mijlocaș Rapid
Gabriel Manu, antrenorul lui Metaloglobus: „Speram să intrăm în play-off”
„Din păcate, am luat 4 goluri pe niște greșeli personale. Mă doare, pentru că ne-am dorit cu toții să mergem în play-off. Din păcate, indisponibilitățile și-au spus cuvântul, am avut și ghinion. Diferența s-a făcut la schimbări. Atunci când ai lot, altfel pui problema”, a spus și Gabi Manu, antrenorul lui Metaloglobus.
Am jucat cu infiltrații, am făcut tot posibilul să joc, pentru că știam că e un meci important. Am vrut să ies în prima repriză, dar am tras de mine. Imediat după gol, spatele meu a cedat, dar am tras de mine, am luat o pastilă la pauză și am încercat să joc cât de mult am putut
Ovidiu Herea, mijlocaș Metaloglobus
{{text}}