Nationala

Air Force România » Schimbările pregătite de Mutu pentru duelul decisiv cu Germania

Adrian Mutu (42 de ani)

Articol de Vlad Nedelea  —  Monday, 29 March 2021

Dacă în primele două partide echipa națională de tineret a folosit același prim „11” la EURO U21, contra nemților Adrian Mutu (42 de ani) are de gând să scoată la joc fotbaliștii de gabarit.

  • Partida dintre Germania U21 și România U21 se va disputa mâine seară, 30 martie, de la ora 19:00, în ultima rundă de la Campionatul European de tineret. Meciul poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR 1.
  • Toate calculele » Cum se califică România în sferturi
  • Jurnalistul Vlad Nedelea și fotoreporterul Raed Krishan sunt în cantonamentul naționalei U21 din Ungaria și transmit de la fața locului toate detaliile despre Euro 2021

Adrian Mutu n-a operat nicio schimbare în echipa de start în primele două meciuri. A folosit aceiași jucători și a scos 4 puncte, suficiente cât să mențină echipa cu șanse reale de calificare în "sferturi". Nici dacă ar vrea, el n-ar mai putea repeta ideea. Asta pentru că Marius Marin și George Ganea vor fi suspendați din cauza celor 2 cartonașe galbene luate în primele două jocuri. Cel mai probabil, în locul lor vor fi folosiți Marco Dulca și Adrian Petre, doi fotbaliști cu talie, puternici, care vor aduce un plus de vitalitate. 

Dacă pentru Petre ar fi primul meci ca titular, el prinzând minute atât cu Olanda (10), cât și sâmbătă cu Ungaria (29), pentru mijlocașul împrumutat de Viitorul la Chindia va fi debutul la Campionatul European. Acestea vor fi schimbările sigure pe care Mutu le va opera în echipa de start.

Două schimbări în echipa de start din cauza oboselii?

Totuși, selecționerul are în plan să renunțe și la Olimpiu Moruțan sau Darius Olaru, ambii cu evoluții ceva mai șterse contra Ungariei, vizibil obosiți, cei doi fiind oameni de bază și la FCSB. De fapt, fotbalistul adus de bucureșteni de la Mediaș e printre cei care aleargă cel mai mult, depășind pragul de 11 kilometri în ambele jocuri de până acum.

În formula de start ar putea apărea Octavian Popescu, încercat pe final cu Ungaria. Sau George Cîmpanu. Primul s-a remarcat cu câteva driblinguri, a intrat bine în joc, cu tupeul care l-a făcut remarcat și la FCSB. Al doilea e mai îndreptățit însă, postul de mijlocaș dreapta fiindu-i mai cunoscut. Tavi e mai degrabă mijlocaș ofensiv stânga.

Rolul lui Olaru ar urma să fie luat de Cătălin Itu, unul dintre jucătorii U21 preferați de Edi Iordănescu în trupa CFR-ului. Mijlocașul trecut și pe la Academia Hagi a strâns 26 de meciuri în acest sezon, cu două goluri și două pase decisive.

Iese și Denis Haruț din primul „11”?

Denis a fost integralist în primele două partide de la acest European, n-a excelat, nici n-a dezamăgit. Golul Ungariei a venit în urma unei faze tratate lejer de fundașul lui FCSB, cu aportul unui fault nesancționat al lui Kiss, moment care l-a deranjat și pe Mutu. I-a cerut acestuia să simplifice astfel de faze, chiar să scape rapid de minge. Și aici Mutu se gândește să opereze o schimbare, să apeleze la Vlădoiu, fundașul Craiovei. Ca și în cazul lui Popescu, Mutu încă are semne de întrebare.

Cum ar putea arăta România contra Germaniei:

A. Vlad - Șt. Vlădoiu, D. Ciobotariu, Pașcanu, Boboc - Itu, M. Dulca, A. Ciobanu - Oct. Popescu, Ad. Petre, Mățan

Cel mai greu de înlocuit va fi căpitanul Marin, impecabil în primele două jocuri FOTO Raed Krishan (Budapesta)

320a fost indexul InStat al lui Mățan cu Ungaria, cel mai mare de pe teren

15 pasea trimis Moruțan (73% reușite), având un singur jucător pe care l-a depășit, George Ganea (12)

97 de pasea dat Ciobanu cu Ungaria, cu un procentaj de reușită de 92%

VIDEO. Denis Haruț: „Vom aborda meciul cu Germania la victorie!”

>

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.