GSP special   •   Media   •   DECES

Petr Kellner, patronul ProTV, a murit într-un accident la heliski

+8 Foto
FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 29 martie 2021

Miliardarul ceh Petr Kellner (56 de ani), deținătorul fondului de investiții care are și postul ProTV în portofoliu, a murit într-un accident de elicopter în Alaska. Tragedia a avut loc pe 27 martie, dar vestea decesului a fost anunțată abia în această dimineață, în New York Times.

Kellner, devenit patronul ProTV în octombrie 2020, după o tranzacție de 2,1 miliarde de dolari, și-a pierdut viața alături de alte patru persoane într-un accident în apropiere de ghețarul Knick din statul american.

Aceștia se aflau acolo în vacanță pentru a practica heliski, un sport ce presupune urcarea pe un munte cu un elicopter special și coborârea pe schiuri pe pârtii aflate la mare înălțime. Acest sport este renumit pentru riscurile sale, dar și pentru costul de aproximativ 15.000 de dolari de persoană,  anunță New York Times. 

O singură persoană a supraviețuit accidentului și se află în stare stabilă, la spital. 


Așa arată ghețarul Knick, cel pe care și-a pierdut viața patronul Pro TV

Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia

Potrivit Forbes, Kellner avea o avere de 17,5 miliarde de dolari și era cel mai bogat om din Cehia. Acesta și-a început afacerile în 1990, după ce a creat un fond de investiții prin care controlat cea mai mare companie de asigurări din țara natală.  Compania sa mai deține firme din telecomunicații, imobiliare, agricultură, inginerie și construcții de mijloace de transport în comun, metalurgie și domeniul bancar.

Kellner era căsătorit și avea patru copii.


VIDEO Ce este heliski-ul, sportul de lux în care a murit patronul Pro TV

Heliski-ul este un sport extrem care are tot mai mulți adepți. Acesta presupune urcarea cu un elicopter pe vârful muntelui și coborârea pe schiuri sau pe snowboard. Este un sport periculos pentru că nu se practică pe pârtii special amenajate, ci pe zone de zăpadă neatinsă.

Reacții oficiale după moartea lui Petr Kellner

„Anunțăm cu mare durere că, într-un accident de elicopter în Alaska petrecut sâmbătă, 27 martie, fondatorul și acționarul majoritar al PPF Group, domnul Petr Keller, a murit”, se arată într-un comunicat emis de PPF.

Andrej Babis, primul ministru al Cehiei, nu a rămas impasibil la trecerea în neființă a lui Kellner și a transmis condoleanțe familiei acestuia: „Este o tragedie incredibilă. Îmi pare foarte rău”.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.