Între Jurgen Klopp și Julian Nagelsmann sunt 20 de ani. Practic, două generații de antrenori germani din curentul de gândire care a influențat profund fotbalul mondial în ultimul deceniu, distrugând soclul pe care să cățărase, arogant, fotbalul spaniol.
Primul e un tip carismatic, un motivator fenomenal și un dezvoltator al ideilor lui Wolfgang Frank, mentorul său de la Mainz, la rândul său impresionat în anii 90 de fotbalul lui Arrigo Sacchi. Revoluționarul Sacchi era și el influențat de Honvedul anilor 50, de Brazilia lui Pele și de fotbalul olandezului Rinus Michels.
Klopp (53 de ani), prin venele căruia se descarcă practic fotbalul ofensiv al ultimului secol, l-a influențat la rândul său pe Nagelsmann (33 de ani), însă antrenorul precoce de la RB Leipzig are idei noi și metode diferite. Povestește Klopp: “După meciul Liverpool-Hoffenheim (4-2) din 2017, m-am dus să-mi iau la revedere de la Julian. L-am tot căutat prin zona vestiarelor de pe Anfield până l-am găsit într-o cămăruță despre care nici nu știam că există. Stătea cu secundul lui în fața unui laptop. Se vedea pe fața lui că se întreba: “Ce naiba s-a întâmplat în meciul ăsta?” I-am închis laptopul și i-am zis: “Meciul e gata. Hai mai bine să bem o bere. Nu poți câștiga un meci după ce s-a terminat”.
În fotbalul mondial actual, laptopul și tonele de date de pe hardurile tot mai mici au devenit esențiale în analiza dintre meciuri. În stafful fiecăruia antrenor serios există un om cu un calculator plin de informații, dar sunt și antrenori care preferă să-și bage singuri nasul în cifre.
În România, curentul tehnologic a pătruns mai greu. Acum 20 de ani, Florin Halagian mușca malițios tinerii antrenori: “Nu am laptop, dar am creier!”. Câțiva ani mai târziu, Mihai Stoica îl ironiza pe Victor Pițurcă, spunând că dacă îi arată selecționerului un calculator portabil se suie pe el să se cântărească.
"M-am săturat de ăștia cu leptoape"
Anii au trecut, tehnologia a avansat incredibil, însă antrenorii români care preferă studiul pe laptop sunt în continuare văzuți ca niște ciudați rupți de realitate. Luni dimineață, prezent în studioul GSP Live, impresarul Florin Manea - fiul legendarului Nae Manea și fost conducător în Giulești - a ținut să-l taxeze pe fostul antrenor Nicolae Grigore, demis acum două săptămâni după ce a luat doar 5 puncte din 5 meciuri:
“Grigore e mai lentomuș, le vede mai greu. M-am săturat de ăștia cu “leptoapele” lor, cu analizele lor și care nu fac nimic. Prea mult punem bază pe niște lucruri care nu prea au mare legătură cu fotbalul. Vrem să fim Nagelsmann, dar noi avem jucătorii lui Nagelsmann?! Noi suntem în România. Încercăm doar să copiem aiurea niște lucruri”.
Așadar, aflăm că Nicolae Grigore, un antrenor de 37 de ani, e preocupat de studiul științific al fotbalului. Din spusele lui Manea, fostul mijlocaș încerca, însă, fără succes să copieze tendințe din occident: “Noi încercam să facem o schemă care nu ne iese, dar persistam cu ea. Cobora mijlocașul între fundașii centrali, lua mingea, o pierdea și ne prindeau ăștia mereu. La un moment dat, i-am zis lui Grigore: “Bă, tu nu vezi că acolo e buba? Schimbă ceva!”. El: “Nu, domnule, că așa e schema de la nu știu cine”.
Grigore a rezistat doar 3 luni și jumătate, iar în locul său a revenit Mihai Iosif, antrenorul de 46 de ani trecut prin experiența ligilor inferioare. Imediat, Rapid a câștigat două meciuri și a prins play-offul. Ce are Iosif și îi lipsește lui Grigore? Și, dacă Iosif are această atingere magică asupra echipei, de ce nu rămâne permanent pe bancă?
Ironic, Manea are un răspuns echivalent cu o înțepătură pentru finanțatorul Victor Angelescu, la rândul lui un pasionat de analiză high-tech: “Înțeleg că Miță nu e așa de bun la IT. Nu e un bun utilizator de computer, nu poate să facă Nagelsmann 4-3-3. El antrenează. Valoarea lui o dau rezultatele, nu contează că stă cu laptopul pe genunchi sau nu. Valentin Stănescu intra în vestiar, punea briceagul pe masă și zicea: “Bă, cine nu aleargă azi îți tai tendoanele!”. Îmi zicea tata. Apoi îl lua pe Ion Ion: “Mi-a zis cineva că mă vinzi, Ioane”. Începea ăla: “Nu, nea Tinele!”. Tinel: “Să ți se rupă picioarele în 14 mii de bucăți?” Daaa! “Atunci, joci!”. Dacă juca bine, îi spunea după aia: “Îl omor pe ăla care mi-a zis de tine!”. Nu-i zicea nimeni nimic, îți dai seama, dar era un bun motivator. Crezi că avea niște scheme complicate?! Nu, dar a rămas în istorie”.
Iar argumentul suprem al lui Manea în favoarea stilului lui Iosif este o discuție pe care susține că a avut-o cu un jucător pe care-l reprezintă ca impresar: “Sefer, jucătorul meu, a fost catastrofal cu toți antrenorii. Dar acum mi-a zis: “Nu am nimic cu Grigore, nu mi-a zis nimic niciodată, dar simțeam o presiune”. Iosif i-a zis: “Bă, știi ceva?! Poți să greșești toate mingile. Eu vreau să încerci”. Ieri, Sefer a dat trei șuturi care în mod normal îi omorau pe ăia din tribună, dar acum a dat o bară, un gol și pe una a salvat-o portarul. E același jucător, e aceeași echipă. Miță Iosif a venit cu spirit la echipă, îi mai lasă să bea un șpriț, mai bea și el un șpriț cu ei când trebuie”.
Rapidul ultimelor săptămâni a fost practic un câmp imaginar de luptă între rigoarea impusă prin analiza computerizată a lui Grigore și motivația adusă printr-o carismă dublată de anumite complicități, generată de Iosif.
Care e rețeta perfectă?
Titlul câștigat de Șumudică la Astr - cu grătare, Anticârcel, fotbaliști neplătiți și “să moară mama” - e un argument pro-Iosif. Nici stilul lui Petrescu, rigid, impulsiv și fără o atenție deosebită spre analiză, nu e departe de acest curent.
Fotbalul românesc al anului 2021 rămâne o zonă instinctuală în care antrenorii își câștigă jucătorii prin plăceri vinovate, în care energiile fotbaliștilor se deblochează mai degrabă dinaintea unor fachiri ai minții capabili să cânte notele potrivite decât în fața unor savanți care-și descarcă gândurile din memoria unui laptop.
În timp ce fotbalul mondial înghite hapsân tot mai mulți parametri de date, noi preferăm un șpriț cu sifon. Apoi ne întrebăm de ce se deprimă tinerii noștri jucători care pleacă în străinătate și se lovesc de știința și rigorile occidentului. Asta nu înseamnă, însă, că Nicolae Grigore e un antrenor mai bun decât Iosif. Oricât de mulți terabiți de informație ești capabil să procesezi între meciuri, fotbalul nu funcționează fără știința de a intra în creierul jucătorilor fără un stick USB.
CITEȘTE ȘI
{{text}}