Adrian Mutu, 42 de ani, selecționerul României U21, a comentat scandalul de rasism izbucnit după victoria cu Ungaria U21, scor 2-1. La finalul partidei, Marius Marin, căpitanul „tricolorilor”, a scris pe Facebook că maghiarii au folosit apelative rasiste în timpul jocului.
- România U21 va juca cu Germania U21 marți, de la ora 19:00, pe Boszik Arena din Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea în „sferturile” Euro U21.
„Eu n-am auzit de pe bancă dacă s-a strigat, dar mi-au povestit băieții ce s-a întâmplat, aceste lucruri se duc dincolo de fotbal. Însă așa ceva n-are ce căuta în fotbal. Sper ca UEFA să ia măsura corectă, pentru binele tuturor”, a declarat Mutu în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Germania U21.
Federația maghiară, reacție vagă după acuzațiile lui Marius Marin
Reacția Federației de la Budapesta nu a oferit clarificări. În replica oficială, transmisă celei mai importante publicații sportive din țară, Nemzeti, nu sunt negate acuzațiile de rasism. Maghiarii consideră că nu merită abordat subiectul din moment ce căpitanul României a șters ulterior postarea în care îi acuza pe rivali.
„Deși în acest meci s-au văzut îmbunătățiri față de precedentul joc din grupă, naționala Ungariei nu a reușit, din nefericire, să își atingă obiectivul, acela de a câștiga. În ceea ce privește celelalte evenimente din meci, nu considerăm că are rost să le mai discutăm acum. Trebuie adăugat că multe comentarii lipsite de fair-play de pe rețelele de socializare au fost șterse după meci. Responsabilitatea jucătorilor este una foarte mare în această privință”, a fost reacția Federației maghiare, conform Nemzeti.
{{text}}