Ionuț Lupescu (52 de ani), fost component de marcă al Generației de Aur, a comentat șansele României U21 în meciul cu Germania U21 de la Campionatul European de tineret, dar spune că rezultatele pozitive obținute până acum pot fi o nouă iluzie.
- România U21 va juca cu Germania U21 marți, de la ora 19:00, pe Boszik Arena din Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea în „sferturile” Euro U21.
„Kaiserul” a explicat de ce consideră Europeanul de tineret o competiție supraevaluată, vorbind apoi despre integrarea jucătorilor de la U21 în naționala mare. Lupescu a adus aminte de generația precedentă, care a ajuns până în semifinalele EURO 2019.
„Putem bate Germania U21, dar e o competiție supraevluată în România. Ne-am entuziasmat foarte mult și în urmă cu doi ani, în Italia, dar e un nivel diferit la U21.
Avem mari probleme în a-i integra pe cei care au fost la Campionatul European de acum doi ani în echipa mare. S-a văzut când au fost folosiți cu Spania și Norvegia. E o diferență între cele două vârste”, a afirmat Ionuț Lupescu, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
România U21 a fost eliminată în semifinale la EURO 2019 de Germania U21, 2-4. Anterior, în faza grupelor, terminase pe locul 1, învingând Croația U21 cu 4-1, Anglia U21 cu 4-2 și remizând cu Franța U21, 0-0.
Germania U21 - România U21. Cum ne calificăm în „sferturile” Euro U21:
- VICTORIE ROMÂNIA: „tricolorii mici” merg sigur în sferturile de finală, indiferent de celălalt rezultat al grupei. Terminăm pe primul loc
- REMIZĂ CU GERMANIA:
⇒ de la 2-2 în sus: ne calificăm sigur; se face clasament în 3, România, Olanda și Germania au 2p, golaveraj de la 3-3 în sus noi și nemții, 2-2 olandezii. Contează golurile marcate
⇒ 1-1: ne calificăm doar dacă Olanda pierde, face egal cu Ungaria ori dacă bate numai cu 1-0; dacă învinge cu 2-1 e egalitate perfectă și intervin cartonașele. Fiecare „galben” e echivalent cu un punct, un „roșu” are 3p. Merge în „sferturi” echipa cu punctaj mai mic. Noi avem 6p, Olanda doar 4p
⇒ 0-0: am fi la egalitate cu Germania, care a învins cu 3-0 Ungaria. Trebuie să nu bată Olanda - EȘEC: ne calificăm doar dacă Olanda nu învinge Ungaria, adică scoate maximum un punct
{{text}}