Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21 - GERMANIA U21

Am găsit punctul nevralgic al Germaniei U21: de ce pot profita jucătorii lui Mutu

Finn Dahmen // FOTO: Imago

Articol de Vlad Nedelea   —  marţi, 30 martie 2021

Germania U21, adversara de azi a României U21 la EURO U21, pare că șchioapătă la acest turneu final, e departe de echipa din 2019. Marea problemă pare a fi portarul Finn Dahmen, neavând nicio soluție de nivelul lui Nubel, titularul de acum 2 ani, „antamat” între timp de Bayern Munchen

  • România U21 - Germania U21, meci din ultima rundă a grupelor de la Campionatul European de tineret, se joacă azi, de la ora 19:00, liveTEXT și video pe GSP.ro și în direct la TVR1.
  • Este confruntarea decisivă în vederea calificării în „sferturi”, ultima din grupa A pentru „tricolorii” mici, clasați înaintea partidei pe locul doi (4 puncte), la egalitate cu ocupanta primei poziții, adversara de astăzi
  • Programul integral de la Campionatul European de tineret
  • Jurnalistul Vlad Nedelea și fotoreporterul Raed Krishan sunt în cantonamentul naționalei U21 din Ungaria și transmit de la fața locului toate detaliile despre Euro 2021

Fără să aibă o națională plină de stele, așa cum era în 2019, lotul Germaniei depășește 100 de milioane de euro. Printre jucători de la Arminia Bielefeld, Mainz, Union Berlin, Schalke sau Koln, se mai strecoară și fotbaliști cu cotă, de la Leverkusen, Wolfsburg, Dortmund, Salzburg sau Anderlecht.

Minusul în dreptul selecționatei lui Stefan Kuntz față de acum doi ani e postul de portar. Atunci, nemții îl aveau pe Alexander Nubel, de la Schalke, școală excelentă de portari, care între timp a făcut pasul la Bayern Munchen, unde în viitorul apropiat ar urma să-i ia locul lui Neuer. Era cotat la 12 milioane de euro.


Finn Dahmen e sub Andrei Vlad

În lotul de acum, toți cei 3 goal-keeperi, Schubert, Lennart Grill și Finn Dahmen, abia ating în total 4 milioane de euro. Titularul primelor două meciuri, Finn Dahmen, e chiar cel mai ieftin, cu o cotă pe transfermarkt de doar 700.000 de euro la 23 de ani. Sub titularul nostru, Andrei Vlad. Goalkeeperul de numai 21 de ani de la FCSB e deja cotat la 850.000 de euro. Nici rezerva Aioani nu-i departe, cu 550.000 de euro în dreptul său.

Finn Dahmen // FOTO: Guliver/GettyImages

Iar Dahmen a dezamăgit crunt la ultimul meci, când a și gafat grav. A preluat greșit o minge, apoi a avut un luft care încă face înconjurul internetului. I-a permis lui Justin Kluivert să-i sufle mingea și să deschidă scorul. 


Nu există însă semnale că selecționerul „Die Mannschaft" ar vrea să-l schimbe, lucru întărit la conferința de presă: „Nu am de gând să-l schimb pe Finn. Încurajăm mereu portarii să încerce să joace cu mingea la picior. Din greșeli se învață". 

Oricum, nici soluțiile de pe bancă nu sunt grozave, toți cei trei portari ai nemților fiind rezerve la echipele de club.

16 partidefără gol luat a strâns tânărul portar român la echipa de club fără gol primit

Cifrele portarilor Germaniei:

Finn Dahmen

  • 22 de ani
  • echipă: Mainz
  • are un singur meci în acest sezon de Bundesliga, pierdut de echipa sa, 2-5 cu Bayern

Lennart Grill

  • 22 de ani
  • echipă: Leverkusen
  • are 4 meciuri în acest sezon, toate în Bundesliga, în ultimele 4 runde înainte de European

Markus Schubert

  • 23 de ani
  • echipă: Eintracht Frankfurt
  • nu are niciun meci în acest sezon pentru prima echipă a clubului

Nu-i ușor de gestionat o astfel de greșeală. Însă cei mai mulți e normal să gândească o continuitate. Finn trebuie încurajat. Veți vedea că își va reveni 

- Jonathan Burkardt, atacant Germania

28 de meciuriare Andrei Vlad în acest sezon la FCSB în toate competițiile

Mi se pare normal ca Finn să intre în poartă și contra României. Asta ar arăta că există încredere în el și cu siguranță l-ar ajuta 

-Lukas Nmecha, atacant Germania

Germania U21 - România U21: echipele probabile

GERMANIA U21: 12. Dahmen - 2. Vagnoman, 5. Pieper, 4. Scholtterbeck, 3. Daum - 6. Dorsch, 8. Maier - 21. Baku, 9. Burkadt, 11. Berisha - 10. Nmecha

REZERVE: Schubert, Grill, Ambrosius, Ozcan, Janelt, Klimowicz, Kruger, Leitsch, Moukoko, Jakobs, Stach, Thiaw

SELECȚIONER: Stefan Kuntz

ROMÂNIA U21: 1. A. Vlad - 16. Haruț, 13. Ciobotariu, 4. Pașcanu, 2. Boboc - 18. Itu, 6. Dulca, 11. A. Ciobanu - 17. Oct. Popescu, 21. Ad. Petre, 20. Mățan 

REZERVE: Aioani, Eșanu, Chindriș, Drăgușin, Vlădoiu, Opruț, Oaidă, Cîmpanu, Olaru, Moruțan

SELECŢIONER: Adrian Mutu

VIDEO România U21, meci decisiv la EURO! Totul despre duelul cu Germania U21 

Citește mai multe știri despre România U21: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.