Liga 1

"Boloni e soluţia!"

Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Boloni reprezintă principala ţintă a giuleştenilor pentru poziţia de antrenor din sezonul următor

Surse din cadrul clubului au dezvăluit că George Copos încearcă din răsputeri să-l aducă pe banca tehnică pe Ladislau Boloni. Imediat după demisia lui Mircea Rednic, Copos l-a contactat pe Boloni şi l-a întrebat dacă vrea să revină în ţară. Deşi a pus mai multe condiţii, în special garanţii în privinţa transferurilor şi a relaţiei clubului cu FRF şi LPF, fostul selecţioner nu a exclus varianta preluării Rapidului.

Antrenorul care a mai antrenat în cariera sa pe Sporting Lisabona şi Rennes este agreat şi de noul acţionar din Grant, Fathi Taher. Iniţial, omul de afaceri iordanian a încercat să-i convingă pe Sabău şi pe Lucescu jr. să preia echipa, însă s-a lovit de refuzul celor doi. După o întîlnire cu George Copos, Taher a fost convins că Boloni este un tehnician profesionist, capabil să facă performanţă şi că reprezintă cea mai bună soluţie pentru banca tehnică. Imediat, discuţiile dintre clubul rapidist şi Boloni au fost reluate, urmînd ca la finalul campionatului cele două părţi să se aşeze la masa tratativelor.

În prezent, Loţi o pregăteşte pe Al Jazeera, în Emiratele Arabe Unite, unde cîştigă 1,8 milioane de euro pe sezon, însă contractul îi expiră în această vară, cînd ar fi tentat să preia Rapidul: "Mă onorează interesul giuleştenilor. Dacă voi primi o ofertă serioasă, o voi analiza. Sînt profesionist şi iau în calcul orice propunere".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.