Fundașul dreapta Constantin Nica (28 de ani) este în teste la Dinamo, sub comanda lui Gigi Mulțescu.
„Câinii” au mai adus un fotbalist în probe, după atacantul de 23 de ani, Nemanja Petrovic, fotbalistul care a jucat doar în ligile inferioare din Elveția fiind testat, momentan, doar la echipa secundă. Urmează ca Gigi Mulțescu să fie informat dacă merită să-l vadă pe Petrovic la prima formație.
Ultimul sosit în ”haită” este de fapt o revenire: Constantin Nica! Fostul fotbalist de Serie A nu a mai jucat din septembrie 2019, de pe vremea când era la Voluntari, în ediția trecută de campinat bifând doar două meciuri. ”Momentan, mă pregătesc cu Dinamo. Am de recuperat fizic, dar sunt OK în mare parte”, a declarat Nica pentru GSP.RO.
Constantin Nica n-a mai jucat din septembrie 2019
Nica a ajuns în vara 2013 la Atalanta Bergamo, Dinamo s-a ales cu 1,8 milioane de euro, a jucat 15 meciuri în Serie A, a ajuns și la prima reprezentativă unde a bifat două selecții, doar că a ajuns la 28 de ani liber de contract din vara trecută. Aceasta după ce ultimul meci jucat a fost în septembrie 2019, în tricoul Voluntariului, el având doar două meciuri în ediția precedentă! Costi a jonglat printre accidentări ce i-au măcinat cariera, astfel încât la ultima echipă, Vojvodina, în Serbia, nici nu a jucat.
Constantin Nica
{{text}}