Marius Măldărășanu, care a jucat în remiza din 2004, 1-1, avertizează: „Trebuie să fim atenți, concentrați, Armenia e alta, o contracandidată a noastră la locul doi”.
- Armenia - România se joacă astăzi, de la ora 19:00. Meciul e live pe GSP.RO și în direct la ProX
În campania pentru Mondialul din 2006, România înregistra singura remiză cu Armenia din istoria întâlnirilor directe, 1-1 în noiembrie 2004, pe aceeași arenă pe care va avea loc partida din această seară.
La vremea aceea, în lipsa unor internaționali precum Lobonț, Contra, Chivu, Raț, Pancu, Mutu, Anghel Iordănescu a apelat la jucători mai puțin experimentați, precum Stoican, Dancia, Tararache sau Măldărășanu. Ultimul n-a uitat acel meci de la Erevan: "Lumea ne-a criticat rău atunci, dar pe bună dreptate".
- Marius, îți mai aduci aminte de acel meci cu Armenia?
- Cum să uit?! Ce ne-a făcut lumea atunci, unii au venit la aeroport să se ia de noi. Aveau dreptate, nu era normal să ne încurcăm cu Armenia, care era pe atunci o echipă mică. Trebuia s-o batem, ăsta e adevărul. Cred că i-am cam luat de sus și deși am condus cu 1-0, ne-au egalat și n-am mai reușit să mai înscriem.
- Cum a fost posibil?
- Erau outsideri, jucau acasă, noi am crezut că îi batem oricum. Ei, arțăgoșți, se agățau de orice minge, de orice duel, voiau să se remarce, evident. Acum însă văd că Armenia e mult mai bine plasată în grupă, e altceva.
Marius Măldărășanu: "Islanda nu mai e ce a fost"
- Și jucăm și cu public, vor fi 4.300 de spectatori în tribună, într-un stadion de 14.000 de locuri.
- Da? Nu știam. Nu mai înțeleg, la noi nu se poate, iar la ei da?! Nu știu dacă va fi un avantaj, avem totuși jucători care evoluează la cluburi importante de afară, care au la activ partide în cupele europene, deci sunt obișnuiți cu presiunea.
- Armenia are 6 puncte și tocmai ce a bătut Islanda.
- Da, o Islandă în reconstrucție, în schimb de generații, care nu mai e ce a fost. Eu nu-i văd pe nordici să conteze. Mai degrabă le văd pe Armenia și pe Macedonia de Nord contracandidate la locul doi.
- Ai văzut eșecul cu Germania?
- Da, normal. Era un bonus dacă reușeam să scoatem un rezultat bun, însă ne-au dominat clar. Am avut și noi unele momente reușite, totuși s-a văzut că e diferență mare. Niță a limitat proporțiile scorului și e bine, că băieții au acum un moral bun pentru partida cu Armenia. În plus, va conta și golaverajul, iar noi am pierdut doar cu 0-1 cu Germania.
- Îmi amintesc că în Europa League 2005-2006, voi, cu Rapid, le eliminați pe Hertha, pe Hamburg, adică se putea cu nemții.
- Da, a fost o perioadă bună pentru noi. Îmi aduc aminte că se vorbea și pe la Școala de antrenori despre ce s-a întâmplat în acei ani în Germania. Au avut ei un turneu final slab, la Euro 2004, când nu au trecut de grupe. Și au decis să o ia de la zero, să schimbe tot, infrastructură, sistem de pregătire, de la copii și juniori, tot. Iar 2014 au câștigat iar titlul mondial. Asta înseamnă să lucrezi absolut totul. La noi, din păcate, asta e problema, la bază.
Măldărășanu: "Ar trebui să urmăm modelul nemților"
- Mirel chiar a spus după partida cu Germania că de 15 ani cam stăm pe loc, că sunt probleme la copii și juniori.
- Are dreptate. Uite, când eram la Metaloglobus, am făcut o selecție pentru jucători U21 și am găsit foarte greu. Pentru că au lacune pe care e greu să le mai corectezi la 20 de ani. Eu sunt coleg cu Mirel la Licența Pro. Vorbeam și el spunea că generațiile astea de antrenori, cei dinaintea noastră, noi și cei care vin după noi, vom avea mari probleme cu jucătorii tineri. Pentru că trebuie să înțelegem că antrenorii de copii și junori, atât timp cât nu sunt bine plătiți, nu o să pună suflet, n-o să-și dea interesul să scoată ceva de calitate. Păi, aud că au salarii de 1.200-1.500 de lei. Cum să trăiască așa? Cum să mai pună și pasiune? În plus, au dispărut maidanele, acolo unde creșteau jucătorii.
- Totuși, au apărut academii, școli private de fotbal.
- Da, dar la școlile de fotbal, de exemplu, unde se plătește, interesul este să fie cât mai mulți copii. Păi, cum să-i corectezi, cum să le arăți cum se dă cu latul, cu ristul, dacă ai 30-40 de copii în grupă?! În plus, se pune presiune pe copii de la 8-9 ani, să joace din maxim două atingeri, să facă rezultate, să câștige trofee. E plin facebookul de cupe și cupițe, uitându-se că antrenorii de copii trebuie să scoată jucători, nu să formeze echipe.
Măldărășanu: "Avem nevoie de victorie în Armenia"
- Să revenim, crezi că e cazul să avem emoții la meciul de acum cu Armenia?
- E normal ca băieții să aibă emoții, mai ales că România nu s-a mai calificat de ceva vreme la un turneu final. Eu cred că va fi un joc greu, de luptă, un meci de 6 puncte, pentru că ei sunt pe un val de încredere și se gândesc la locul doi.
- Crezi că trebuie să riscăm, să atacăm cu orice preț?
- Trebuie să învingem. Totuși, e Armenia, normal că trebuie să atacăm, să marcăm, dar să fim atenți, fiindcă sunt periculoși. Mie îmi place modul în care Mirel vrea să joace naționala, agresiv, ofensiv, cu apărarea sus, să comprime spațiile, să facă presing. E adevărat, poate cu formații ca Germania, Olanda, Spania trebuie să fim ceva mai echilibrați.
8 meciuria adunat Măldărușanu la naționala de seniori, în perioada 2000-2006
Avem destui fotbaliști de valoare, care pot decide un meci. Stanciu, după părerea mea, joacă pun pic cam jos. Poate că locul lui ar fi mai avansat, în spatele vârfului. Dar asta chiar depinde de Mirel - Marius Măldărășanu
{{text}}