Opinii   •   EDITORIAL

Să vină pe jos!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  miercuri, 31 martie 2021

Deși a schimbat 6 titulari față de meciul cu Germania, de ce numai atâția, nu mai mulți?!, Rădoi n-a reușit să schimbe și stilul mărunt al echipei. Împleticit, la ciupeală.

Echipă care s-a angrenat în jocul unui adversar iute și ambițios, dar rudimentar. În condițiile în care fiecare "tricolor" a așteptat de la celălalt, iar lui Man, lui Maxim și lui Pușcaș nu le-a ieșit nimic, formația noastră s-a văzut condusă nu numai la figurat ci și la propriu. Pe tabelă. Depășită ca viteză și ca determinare.

Grație unei "duble" a lui Cicâldău, realizată în decurs de numai 10 minute, România a răsturnat rezultatul și părea să aibă meciul în mână. L-a pierdut însă la fel de repede, ba și, din păcate, pe merit, Armenia dovedindu-se mai insistentă și mai inspirată.

Sigur, Rădoi ar putea invoca unele circumstanțe atenuante. Că a rămas în 10 după eliminarea lui Pușcaș și că golul de 2-2 al gazdelor s-a marcat din ofsaid. Numai că, să mă scuze, principalul vinovat pentru această înfrângere rușinoasă, prima din istoria întâlnirilor directe, e însuși selecționerul. El înaintea oricui.


Din pricina lui, una dintre multele erori comise, Stanciu a fost ținut în marginea careului lui Niță, pus să respingă, nu să construiască!

Ce pretenții să ai de la o echipă care a arătat iarăși rău? În cel mai fericit caz, ultramodestă, ștearsă. Cu o apărare fragilă, un mijloc previzibil și un atac șchiop. A mai scos-o portarul, a ținut-o în viață, Niță fiind din nou salvator, dar cât să reziste și acesta?!

Regret să scriu asta, însă Rădoi, dacă ar avea onoare, ar demisiona! În glumă, înaintea meciului, Dorinel Munteanu, decanul de selecții în națională, declara că, în situația în care nu vor câștiga la Erevan, Chiricheș și coechipierii lui ar trebui lăsați să vină acasă pe jos. Mai bine vorbea serios decât în glumă! 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.