Și acum, vă rog frumos, care bombă - european vorbind - vi se pare mai tare: Germania - Macedonia 1-2 sau Armenia - România 3-2?
Nu știu cum arată presa germană de azi, dar presupun că nici ei, acolo, nu sunt departe de titluri ca "Pe culmile rușinii", precum ale noastre, după Erevan.
De la Marcelinho și Pandi citire
Ce-i drept, înainte de acest clasament trăsnitor (după 3 etape ale grupei noastre), cu Armenia și Macedonia peste Germania, pentru prima oară citisem la noi opiniile negative ale lui Marcel Răducanu și Basarab Panduru cu privire la echipa U21 a Germaniei. Fusesem avizat: "Așa echipă slabă ca Germania de acum nu am mai văzut...", susținea Marcelinho, după acel 0-0 cu noi din grupă.
Era dezamăgit de ai noștri. Totuși, avea o vorbă bună despre ei: "Mi-au plăcut copiii cum au jucat cu Ungaria, dar e greu să ajungă vreunul să joace în Bundesliga". Basarab Panduru era și mai rău: "Am impresia că ne-a fost frică de Germania, deși nu am văzut de mult timp așa jucători rudimentari".
Nici alde Pandev nu mi s-au părut senzaționali
De mult timp nu mai citisem asemenea vorbe despre fotbaliștii nemți. Acum, după acest 1-2 cu Macedonia, trebuie să scriu că nici băieții lui Pandev la București nu mi s-au părut senzaționali și în niciun caz capabili să învingă Germania în deplasare. Pandev a avut 1-0 pe latul ghetei în minutul 5 și mai mult de un 2-2 după 0-2 în 2 minute finale nu mi-au lăsat nimic memorabil și zguduitor.
Din păcate, peste doar câteva zile, la Erevan, cu un 2-1 în minutul 70, de la 0-1, băieții și Rădoi ignorau - ca niște inconștienți - această experiență a glonțului pe lângă ureche, armenii - în 11 la 10 "mulțumită" eliminării lui Pușcaș, cel mai inconștient dintre "tricolori"- au recăpătat o vitejie prin viteză și un ofsaid nesemnalat, aruncându-ne în rușinea unui 3-2 dintr-un penalty iminent în presiunea ultimelor 5 minute.
Rușinea rămâne pentru mai târziu
Rușinea e termenul constant al tuturor comentariilor, deși, poate mai dur, aș folosi "inconștiență". Desigur, "Pe culmile rușinii" e mai cioranian, mai aproape de celebrele "culmi ale disperării" sale. Cioran cel iubitor de rugby și fotbal, cel care l-a încântat pe Cornel Dinu prin acel aforism "Când nu mai sunt excesivi, românii sunt nuli".
Acel Cioran care se poate folosi și azi prin nuanța sa "Calea spre adevăr nu e disperarea, ci decepția"; îndrăznesc să fiu decepționat, lăsând deocamdată rușinea pentru mai târziu. Poate nu va veni. Poate că nu îmi va fi vreodată rușine că nu am fost disperat din cauza iluziilor în care ne instalează fotbalul.
{{text}}